sursa foto: iStock/ AdeFinlay
Din practicăSpot

Vrei să-ți faci ceva de mâncare cu un miros puternic? #maigândește-te. Persoanele fizice riscă amenzi de până la 30.000 de lei

0

Pe 17 iunie, Parlamentul a adoptat o lege inedită, care prevede o serie de măsuri pentru eliminarea mirosurilor. Actul normativ, iniţiat de doi parlamentari USR la propunerea unei timişorence, i-a fost trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, însă i-a înfuriat pe fermieri, care i-au solicitat acestuia să nu promulge legea.

Timişoreanca Rodica Militaru, membra USR de la care a pornit propunerea preluată de parlamentarii care au iniţiat legea a declarat pentru publicația Adevărul că legea nu este dedicată fermierilor: „Există activităţi care sunt deja reglementare şi au nevoie de autorizaţie de mediu. Acestea sunt emise de Agenţia de Protecţie a Mediului, iar controlul îi revine Gărzii de Mediu. Ce a adus legea mirosului nou a fost că s-a adăugat şi disconfortul olfactiv diverselor afectări ale populaţiei.”

Timişoreanca a mai declarat că: „La elaborarea Legii mirosurilor, a muncit o echipă de specialişti din diverse domenii. Din documentarea noastră a rezultat că există standarde, metodologie şi aparatură privind măsurarea intensităţii mirosurilor. În România există cel puţin un laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică şi anume Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (ECOIND). Buletinele de analiză eliberate de către un laborator acreditat sunt valabile la nivel internaţional. Prin urmare, în România se pot efectua determinări ale nivelului de disconfort olfactiv.”

Întrebată ce efect are legea mirosurilor în cazul mirosurilor casnice care deranjează vecinii, iniţiatoarea legii a declarat că, în cazuri extreme, sub incidenţa actului normativ pot intra şi gospodinele care produc miros atunci când gătesc: „Cred că vecinii ar trebui să fie preocupaţi de buna convieţuire. Nici înainte de apariţia legii nu era de dorit ca în loc să deschidă geamul când găteşte, vecinul să deschidă uşa spre hol, să se răspândească mirosul de gătit în tot blocul. Dar dacă există acest obicei în mod constant şi vecinul nu ţine cont de solicitările celorlaţi locatari, da, legea poate fi invocată. Dacă mirosurile sunt ocazionale şi în aer liber, cred că putem fi cu toţii înţelegători.”

„Legea mirosurilor nu este dedicată fermierilor; ea a fost concepută să acopere un vid legislativ, în scopul reducerii disconfortului olfactiv rezultat din activităţile poluatoare, deoarece s-a constat că acest disconfort nu afectează doar calitatea vieţii, dar conform studiilor medicale, duce în timp şi la instalarea unor afecţiuni neurologice”, a mai declarat Rodica Militaru.

Și parlamentarii USR i-au solicitat preşedintelui Klaus Iohannis, în urmă cu două zile, printr-o scrisoare deschisă, însoţită de peste 6.000 de semnături ale cetăţenilor, să promulge Legea mirosurilor, adoptată de Parlament. USR subliniază că Legea mirosurilor, pe care a iniţiat-o, „are susţinerea mai multor parlamentari din diferite partide ca răspuns la numeroase sesizări venite din partea cetăţenilor cu privire la disconfortul olfactiv generat de depozite de deşeuri, activităţi industriale sau ferme.”

Potrivit legii, autorităţile publice au obligaţia de a controla, la sesizarea publicului, activităţile care nu se supun reglementării din punctul de vedere al protecţiei mediului şi care pot crea disconfort olfactiv. Pentru persoanele fizice amenzile pot ajunge la 30.000 de lei, iar pentru persoane juridice sancţiunile maxime sunt de 80.000 de lei.

Ambasada SUA din Moscova a arborat steagul LGBTI, în prima zi a referendumului de consultare a populației cu privire la interzicerea căsătoriilor între homosexuali în Rusia

Articolul precedent

Condamnări pe viață pentru 121 de persoane implicate în lovitura de stat eșuată în 2016 din Turcia

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Din practică