sursa foto: romaniajournal.ro
FactualSpot

Vara începe cu al doilea val de relaxare: Ce condiții trebuie să respecți la terase și plaje? Rezervările sunt necesare și la malul mării

0

Începând de astăzi, 1 Iunie, au fost ridicate unele din restricții, iar românii se pot bucura de măsurile de relaxare luate de autorități, și anume deschiderea teraselor și plajelor. Pentru ca oamenii să se poată, însă, bucura de acestea în condiții de siguranță și ordine publică, va fi nevoie să își facă rezervare prin telefon sau online. Românii care vor merge la terasă își vor lăsa numele și numărul de telefon în scopul de a putea fi contactați în eventualitatea unei anchete epidemiologice.

La terasă nu se va permite accesul clienţilor cu respiratorii, iar la o masă vor putea sta maximum patru persoane la o distanță de 1,5 m una de cealaltă, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, arată normele publicate sâmbătă în Monitorul Oficial. Proprietarii teraselor care nu vor respecta condiția pot fi amendați cu sume cuprinse între 10.000 lei și 30.000, iar clienții care împiedică implementarea acestor măsuri pot de asemenea să fie sancționați cu amenzi cuprinde între 5.000 și 10.000 de lei.

De asemenea, nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta, urmând să fie făcută dezinfecția după plecarea clienţilor. Personalul de servire este obligat să poarte măşti şi mănuşi.

Ordinul emis la sfârșitul săptămânii trecute  mai precizează că:

  • Circuitele de producţie şi livrare trebuie reorganizate, unde este cazul;
  • Starea de sănătate a angajaţilor și a clienților trebuie monitorizată;
  • Trebuie întocmit un registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică;
  • Trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie);
  • Curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent;
  • La intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini;
  • Este interzis consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă;
  • Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune.

În ceea ce privește accesul pe plajele de pe litoralul Mării Negre, acesta se va face controlat pe baza unei rezervări realizate online sau telefonic, pentru a limita numărul persoanelor, ținând cont de faptul că şezlongurile trebuie aşezate cu păstrarea distanţei de doi metri între ele, conform normelor.

Potrivit ordinului pentru aprobarea normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului  pentru activităţile de operare a plajelor turistice, semnat de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi de secretarul de stat Mircea Fechet de la Ministerul Mediului, publicat în Monitorul Oficial, cele mai importante norme pentru mersul la plaja sunt:

  • Între şezlongurile de pe plajă trebuie păstrată o distanţă de doi metri, dacă acestea sunt utilizate de persoane care nu sunt din aceeaşi familie,
  • Şezlongurile şi alte echipamente de pe plajă trebuie dezinfectate înainte de a fi folosite de alţi clienţi,
  • Pe plajele neconcensionate, autorităţile locale sunt responsabile de evitarea aglomeraţiei,
  • Administatorii plajelor trebuie să ia măsuri pentru a limita accesul în funcţie de locurile disponibile, pentru a se evita aglomeraţiile, să stabilească în mod clar culoare unidirecţionale, de intrare/ ieşire, să limiteze numărul de angajaţi care intră în contact cu publicul,
  • Clienţii vor fi serviţi la locurile lor de pe plajă şi se recomandă servirea de produse ambalate individual, iar angajaţii operatorului economic trebuie să poarte măşti de protecţie,
  • Zonele de lucru de pe plajă (scaunele sau turnurile salvamarilor) trebuie reamenajate, astfel încât aceştia să poată păstra distanţa de minim 1,5 metri între ei,
  • Sunt interzise sporturile şi activităţile de agrement pe plaje în alte locuri decât cele amenajate, iar acolo se desfăşoară cu limitarea numărului de persoane care nu sunt din aceeaşi familie.

Cele mai importante măsuri cuprinse în Hotărârea Nr. 26/28.05.2020 sunt:

  • se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii;
  • se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine aflate în aer liber sau în bazine acoperite a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, tot fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii;
  • se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 metri/persoană şi cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite;
  • este permisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu locuri pe scaune aflate la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt şi cu obligativitatea purtării măştii de protecţie în timpul spectacolului şi a respectării condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii;
  • se ridică restricţiile, interdicţiile, privind deplasarea persoanelor în afara localităţii, respectiv zonei metropolitane, se reia transportul feroviar internaţional, se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite;
  • se permite prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţii destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă dacă sunt persoane care provin din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite.

Cinci membri ai Guvernului Orban, amendați de Poliție după apariția fotografiei în care nu purtau mască de protecție și fumau în spațiu public închis

Articolul precedent

Fostul principe, Nicolae, impreuna cu sotia sa, urmeaza sa devina parinti

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual