sursa foto: etias.info
FactualSpot

UE și Spațiul Schengen decid pentru cine se redeschid frontierele de la 1 iulie. 15 state sunt pe listă

0

UPDATE: Consiliul UE a adoptat lista statelor terțe sugerată de ambasadorii statelor Uniunii Europene și ale Spațiului Schengen pentru care se ridică restricțiile de călătorie pentru teritoriul UE-SEE + Elveția. Actul adoptat este o recomandare și nu reprezintă un instrument legal obligatoriu. Rămâne la latitudinea autorităților statelor membre decizia și modul de aplicare a conținutului recomandării. Statele pot, în deplină transparență, să ridice treptat restricțiile față de statele terțe.


Statele membre ale UE ridică treptat restricțiile și se redeschid frontierele interne, însă granița externă cu statele din afara spaţiului Schengen şi UE este în continuare închisă pentru persoanele terțe (cei care nu sunt cetățeni  UE/Spaţiului Economic European/Confederaţiei Elveţiene).

Poți consulta noul site web Re-open EU pentru a obține informații actualizate cu privire la situația din fiecare țară UE, cum ar fi modalitatea de a călători către aceasta, măsurile sanitare în vigoare, utilizarea măștilor, regulile de distanțare socială sau pentru deschiderea magazinelor, hotelurilor, restaurantelor și muzeelor.

Călătoriile neesenţiale în UE au fost interzise de la jumătatea lunii martie, iar măsurile restrictive vor fi ridicate treptat începând cu 1 iulie, după două amânări ale măsurilor de relaxare.

Ambasadorii statelor Uniunii Europene și ale Spațiului Schengen trebuie să decidă de comun acord lista statelor terțe a căror vizitatori vor fi acceptați pe teritoriul lor.  Criteriul de care se va ține cont va fi situaţia epidemiologică a țărilor, fiind acceptate pe listă acelea unde numărul de infectări este asemănător statelor europene unde pandemia s-a stabilizat.

Reprezentanții statelor membre UE din Consiliu urmează să aprobe cu majoritate calificată (minim 55% din numărul ţărilor membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia totală a Uniunii Europene) această listă, elaborată de către ambasadorii acestor ţări.

În forma propusă vineri de oficialii europeni de regăsesc 14 state:  Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay, la care se alătură și China sub rezerva reciprocității. Restricțiile de călătorie vor fi îndepărtate pentru Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino.

Lista nu include SUA, cea mai afectată ţară de pandemia noului coronavirus din punct de vedere al numărului de decese şi de infectări, cu peste 128 de mii de victime letale înregistrate la un număr de 2 637 000 de cazuri.

Propunerea europeană stabileşte mai multe criterii epidemiologice pentru ca o ţară să fie inclusă pe listă, printre care: o rată de noi cazuri de COVID-19 apropiată sau care să nu depăşească 16 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, tendința de stabilizare sau scădere a numărului de infectări zilnice, adoptarea măsurilor adecvate de prevenție și protecție, au spus surse diplomatice de la Bruxelles, potrivit Agerpres.

Pentru a ajunge la un acord, statele membre ale Spațiului Schengen și a UE au termen de la Consiliul UE (prezidat de Croația în acest semestru) până astăzi, când ar trebui să aibă loc votul asupra listei recomandate, urmând să fie actualizată la fiecare două săptămâni în funcție de evoluția epidemiologică.

Campania “Stop hate for profit”, de boicotare a publicității pe rețelele de socializare, se extinde în afara granițelor SUA

Articolul precedent

Mesajul președintelui Iohannis, la 79 de ani de la Pogromul din Iaşi: Rememorarea acestor acte pline de cruzime reprezintă un angajament ferm de a lupta împotriva tendințelor extremiste

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual