sursa foto: news.ro
FactualSpot

Tot ce trebuie să știi despre votul din străinătate în cadrul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019

0

A rămas mai puțin de o săptămână până la deschiderea secțiilor de votare din străinătate destinate exercitării dreptului de vot în cadrul alegerilor pentru Președintele României.

Orice persoană cu cetățenie română  care are vârsta de cel puţin 18 ani și care nu au fost pusă sub interdicţie sau nu i s-a interzis exercitarea dreptului de vot, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, are dreptul să voteze în cadrul alegerilor prezidențiale, atât la secțiile de votare special amenajate din străinătate cât și prin corespondență.

Cei 41.003 români care au ales să-și exercite dreptul de votu prin corespondență și care s-au înscris până pe data de 15 septembrie pe platforma votstrainatate.ro  trebuie să se asigure că expediază plicurile (primite prin Poșta Română) exterioare sigilate cu voturile prin corespondență cu suficient timp înainte, pentru ca acestea să sosească la birourile electorale pentru votul prin corespondență până data de 7 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentruTURUL 1), respectiv 21 noiembrie 2019, ora 24:00 (pentru TURUL 2).

Plicurile cu voturile prin corespondeță sosite la birourile electorale  după datele indicate vor fi anulate fără a mai fi desigilate!

Alegătorii care au optat pentru votul prin corespodență vor fi informați
de către Autoritatea Electorală Permanentă, prin SMS și/sau prin e-mail,
asupra statusului plicului exterior expediat la biroul electoral pentru votul prin corespoandență sau la misiunea diplomatică și cu privire la înregistrarea acestuia la biroul electoral competent!

Programul secțiilor de votare din diaspora

Românii aflați în afara țării care nu au ales varianta votului prin corespondență sau cei aflați în situația în care biroul electoral pentru votul prin corespondență nu a înregistrat primirea plicului, își pot exprima dreptul de vot la cea mai apropiată secție de votare. Accesați AICI harta secțiilor de votare din străinătate.

Când putem vota din străinătate pentru următorul Președinte al României

  • Vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12-21
  • ​ Sâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21
  • ​ Duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile de mai sus pot vota până cel mult la ora 23:59.

Pentru mai multe informații despre exprimarea dreptului de vot accesați  GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN LA SECȚIILE DE VOTARE DIN STRĂINĂTATE realizat de Ministerul Afacerilor de Interne în colaborare cu Ministerul pentru români de pretutindeni și Autoritatea Electorală Permanentă.

Reamintim că al doilea tu de scrutin se organizează în cazul în care niciunul dintre candidați nu a întrunit majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși
în listele electorale permanente.

În al doilea tur de scrutin vor participa numai primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur.În acest caz va fi declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Vrei să vinzi produse pe stradă? #maigândește-te

Articolul precedent

Susținerea unui nou Guvern a devenit mărul discordiei în ProRomânia. Victor Ponta numără trădătorii

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual