sursa: cotidianul.ro
FactualSpot

Timmermans amenință, Dragnea se opune, noi ce să înțelegem?

0

În data de 10 mai, Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene a adresat o scrisoare primilor patru oameni din statul român: președintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă și președinților celor două Camere din Parlament: Liviu Dragnea (Camera Deputaților) și Călin Popescu Tăriceanu (Senat).

Subiectul adresării nu este deloc unul îmbucurător. Timmermans averitizează statul român că, în cazul în care vor intra în vigoare modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală (adoptate în Parlament pe 24 aprilie) va declanșa în cazul acestuia procedura prevăzută în articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene.

Puteți consulta aici întregul conținut al scrisorii.

Conferința de presă

În cadrul conferinței de presă susținute luni, 13 mai de Comisia Europenă, au fost prezentate pe scurt considerentele expuse de Frans Timmermans în scrisoarea adresată reprezentanților României.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas a subliniat că procedura  Rule of Law Framework va fi aplicată fără întârziere în cazul în care statul român nu va aduce îmbunătățirile necesare sau dacă va adopta alte măsuri considerate negative (precum promulgarea ultimelor amendamente la codurile penale). De asemenea ar putea suspenda Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Concluzia Comisiei este aceea că obiectivul său este de a ajuta autoritățile statului român să rezolve împreună aceste probleme legate de respectarea statutului de drept.

Reacția lui Dragnea

Întrebat despre scrisoarea formulată de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, liderul PSD, Liviu Dragnea a spus: “Am avut gura aurită, eu am spus zilele trecute că am auzit că principalul subiect discutat de Iohannis cu stăpânii lui a fost să scoată repede ceva iar împotriva României, că aşa îl ajută pe el în campania electorală”.

Reporerul Antena3 a vrut să afle de la Liviu Dragnea dacă lui Timmermans i se pare neconvenabil vreunul dintre articolele de modificare a legii adoptate de către coaliția parlamentară, iar acesta a răspuns că “neconvenabil este tot ce nu-i convine lui Iohannis”.

Eu ce am văzut la Iohannis ţipând am văzut venind de la Bruxelles încoace. Nu o dată, nu de două ori, de ‘n’ ori. Asta este principala problemă. Nu există, repet, articole din cele adoptate de Parlament care să contravină unor principii sau unor articole existente în Codurile penale din ţările respective, stat de drept, perfect. Nu am văzut nicio reacţie în Olanda, de unde e domnul, în legătură cu faptul că miliarde de dolari proveniţi din Rusia s-au spălat în nişte bănci olandeze. Ce au făcut procurorii de acolo în final? Au făcut o înţelegere cu cei din bănci. Cum e cu respectarea statului de drept? Adică, acolo, miliardele spălate din Rusia se pot muşamaliza” a mai adăugat Dragnea.

Argumente juridice

Comisia Europeană este una din instituțiile care poate atrage aplicarea procedurii prevăzute în articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene (TUE). Dat fiind contextul actual în care ne regăsim, este o situație de temut deoarece, articolul 7 reprezintă cea mai drastică sancțiune luată împotriva unui stat membru UE.

Prin această procedură se poate ajunge în cele din urmă, chiar și la  suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliului, organ prin care reprezentanții guvernelor statelor membre dezbat și adoptă legislația și bugetele Uniunii.

Într-o primă etapă a acestei proceduri supranumite și “opțiunea nucleară”, Consiliul poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor enumerate în articolul al doilea din TUE, printre care se regăsește și respectarea statului de drept. În următoarea etapă, Consiliul European poate să constate chiar existența unei încălcări grave și persistente a valorilor ce trebuie respectate în Uniune. Ambele etape pot fi realizate la propunerea Comisiei și cu acordul Parlamentului European.

(pentru mai multe informații despre instituțiile europene puteți consulta articolul Diferențele dintre instituțiile Uniunii Europene )

O dată constatată încălcarea adusă de un stat membru valorilor europene, mai este doar un pas până la sancționarea statului în cauză cu suspendarea unor drepturi, printre care se poate număra și dreptul de vot în Consiliu. Decizia ține de votul majorității calificate a Consiliului.

Procedura invocată de Comisia Europeană în scrisoarea adresată de Frans Timmermans este denumită “Rule of law Framework” și reprezintă o ultimă măsură luată asupra statului român înainte de a declanșa procedura din articolul 7, al cărui scop este tocmai evitarea acestei măsuri. Prin Rule of Law Framework, Comisia va evalua starea statului de drept și va adresa recomandări, monitorizând respectarea lor de către statul vizat.

#DosarulOprescu –> Încurcătură matematică în cazul condamnării

Articolul precedent

#DosarulHolidayClubNeptun –> Radu Mazăre extrădat pentru a nu contamina corupții din Madagascar

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual