sursa foto: elpais.com
FactualSpot

Sancționarea ridesharing-ului a fost amânată. Președintele a promulgat legea care permite aplicațiilor de tip Uber să se conformeze până în februarie 2020

0

OUG 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto este în vigoare încă din luna iulie a acestui an, însă sancțiunile sale au devenit aplicabile la data de 1 noiembrie.

Perioada de tranziție de doar 4 luni prevăzută în textul legislativ nu a fost îndeajuns pentru autoritățile statului încât să poată emite autorizațiile conforme pentru platforme, autoturisme sau șoferi, motiv pentru care Parlamentul a adoptat pe 22 octombrie un proiect de lege prin care s-a dorit amânarea până în februarie 2020 a obligației de obținere a documentelor necesare pentru desfășurarea activității în mod legal.

Ieri, Președintele României a promulgat Legea pentru aprobarea OUG 49/2019 cu anumite modificări printre care și acordarea unui noi termen de tranziție până la data de 1 februarie 2020.

Astfel activitățile de transport alternativ se vor desfășura până la acea dată fără ca șoferii, operatorii de transport și operatorii plaltformelor să riște sancțiunile prevăzute de ordonanță.

citește și: Ce sancțiuni riscă șoferii care lucrează pentru aplicațiile de ride-sharing precum Uber, Bolt, Yango, Clever

Până la 1 februarie 2020 platformele digitale trebuie să obțină un aviz tehnic din partea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, autoturismele supuse efectuării de transport alternativ trebuie să aibe o copie conformă a autorizației pentru transport alternativ iar conducătorii auto vor putea desfășura activitatea pe o platformă de ridesharing doar în urma obținerii unui ecuson pentru transport alternativ eliberat de către agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române – A.R.R.

Potrivit datelor ARR transmise la solicitarea G4Media, până la 1 noiembrie au fost eliberate 14.165 de certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul în regim de închiriere și 3.815 de copii conforme ale autorizației de transport alternativ.

Mai sunt în lucru 1.181 de dosare în vederea eliberării certificatului de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul în regim de închiriere și respectiv 7.415 de dosare în vederea eliberării de copii conforme.

Potrivit datelor Ministerului Comunicațiilor, cei de la Clever au obținut aviz tehnic definitiv de funcționare, la fel și BlackCab, în timp ce Uber și Bolt au primit aviz tehnic provizoriu. Yango nu apare deocamdată pe lista Ministerului Comunicațiilor ca având orice fel de aviz.

Alte modificări aduse de Legea pentru aprobarea OUG 49/2019
  • Avizul tehnic pentru platformele digitale va avea o valabilitate de 24 luni, spre deosebire de 12 luni așa cum a fost prevăzut în forma adoptată de Guvern;
  • Copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ  nu se eliberează numai pentru autoturismele înmatriculate în județul respectiv (indiferent dacă sunt deținute  în proprietate, închiriere sau comodat). Prin urmare, șoferii vor putea presta servicii de transport alternativ în orice localitate, indiferent de județul de înmatriculare a automobilului;
  • Operatorul platformei digitale are obligația să achite la bugetul de stat o taxă în valoare de 100.000 lei la fiecare 24 de luni.
  • În situaţia în care operatorul platformei digitale este o persoană juridică nerezidentă, acesta este obligat să aibă pe toată perioada în care îşi desfăşoară activitatea de intermediere a transportului alternativ pe teritoriul României o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se derulează activităţile comerciale în România

Mâine se dă start-ul alegerilor prezidențiale în diaspora. Cum s-au pregătit românii din Frankfurt pentru alegeri

Articolul precedent

Un candidat ca niciunul: Ninel Peia. Poliția a fost sesizată pentru dispariția sa, în timp ce candidatul în cursa prezidențială se ruga la mănăstire

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual