sursa foto: playtech.ro
FactualSpot

Reprezentanții Ambasadei României din Afganistan au fost transferați în siguranță într-o bază militară NATO, în urma atacului terorist din Kabul. Un român a decedat iar altul a fost grav rănit

0

În noaptea de luni spre marți, un atac terorist a fost lansat asupra unui complex din Kabul unde se află numeroase ambasade și sedii ale organizațiilor internaționale, printre care și reprezentanța diplomatică a României. Atacul revendicat de o grupare talibană, formată din 5 atacatori, s-a soldat cu 16 de morți și peste 120 de răniți.

Printre victimele decedate se numără și un reprezentant al Ambasadei României în Afganistan. Un alt reprezentant a fost grav rănit și urmează urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate, potrivit informațiilor transmise de MAE.

Atacatorii au pătruns în complex după ce un tractor plin cu explozibili a fost detonat în apropiere.

Explozia a fost atât de puternică, încât a făcut o gaură în peretele acela, acolo au intrat 5 atacatori. E clar că au avut niste informații, au știut unde să meargă. A urmat o luptă de câteva ore, dimineața au venit soldații britanici”, a spus pentru Digi24 Ștefan Coman, expert alegeri, prezent la Kabul.

Explozia  a avut loc imediat după ce Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, a încheiat la Qatar o înțelegere cu grupările talibane prin care s-a stabilit că trupele americane vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan și vor închide cinci baze militare în următoarele 5 luni.

SUA au spus că undeva anul viitor vor începe retragerea , dar în funcție de cum vor decurge și negocierile. Vedem că un astfel de incident duce în spate toate negocierile duse până acum”, spune Gabriel Leș, ministrul Apărării.

Condamn cu fermitate atacul terorist laș care, din păcate, a pus capăt vieții unui cetățean român și a rănit grav un alt cetățean român din cadrul Ambasadei României la Kabul. Transmit condoleanțe familiei îndoliate și urez însănătoșire grabnică cetățeanului român rănit în același atentat. Reiterez angajamentul nostru profund pentru combaterea terorismului la nivel internațional.” a transmis președintele Iohannis într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În momentul atacului, în ambasada României la Kabul se aflau 12 reprezentanți naționali, printre care șeful misiunii diplomatice și șeful echipei de pază. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că au fost transferați cu toții, în condiții de siguranță, într-o bază NATO din apropiere, fiind în afara oricărui pericol.

 


Ministerul de Externe a spus și-ar dori funeralii naționale pentru omagierea românului în vârstă de 43 de ani care și-a riscat viața pentru a-i salva pe alții.

ATENTAT TERORIST asupra campusului in care isi desfasoara activitatea AMBASADA ROMANIEI LA KABUL. Un diplomat roman a murit.

Articolul precedent

Proiectul legislativ care îi limitează pe angajați la o singură zi de weekend

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual