sursa foto: capital.ro
FactualSpot

Remanierea guvernamentală propusă în urma CEx-ului PSD. Cine este Dana Gîrbovan, propunerea de înlocuire a Anei Birchall de la Ministerul Justiției

0

Partidul Social Democrat s-a întrunit astăzi în CEx pentru ultima oară, înainte de Congresul invocat mâine pentru validarea candidatului la alegerile prezidențiale. Printre măsurile abordate în cadrul discuțiilor comitetului executiv se numără revocarea Anei Birchall din funcția de ministru al Justiției. 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat faptul că luni, îi va înainta Președintelui Iohannis, propunerea de numire în fruntea Ministerului Justiției a Danei Gîrbovan. În schimb, Ana Birchall va fi propusă pentru a ocupa funcția de vicepremier pentru parteneriatul strategic.

Alte propuneri dezbătute pentru o remaniere guvernamentală în cadrul CEx PSD au fost:

  • numirea lui Mihai Fifor la  Ministerul Afacerilor Interne;
  • numirea lui Șerban Valeca în funcția de ministru al Educației
  • numirea lui Iulian Iancu pentru ocuparea postului de vicepremier pe probleme economice

Aflați mai multe despre Ce este o remaniere guvernamentala? – condiții legale și implicații

De ce dorește Dăncilă revocarea Anei Birchall de la Ministrul Justiției

Vreau să fac această nominalizare la Ministerul Justiției pentru că vreau pe cineva din rândul magistraților care nu e regimentat politic pentru a avea certitudinea că există o bună coordonare și vom putea obține consens” a anunțat președintele PSD Dăncilă după CEx. „I-am mulțumit pentru activitatea depusă (referire la Ana Birchall) și am explicat de ce vreau să fac această modificare” a mai adăugat aceasta.

Întrebată dacă are cunoștință de faptul că ministrul Birchall se îndreaptă către Palatul Cotroceni după încheierea comitetului executiv, Viorica Dăncilă a răspuns: „Dacă este adevărat atunci este foarte grav. Este membru al PSD și problemele le rezolvăm în interiorul partidului„.

Cine este Dana Gîrbovan, propunerea pentru ministrul Justiției

În prezent, Dana Gîrbovan este judecător al Curții de Apel Cluj și președinte al unei asociații neguvernamentale UNJR (Uniunea Națională a Judecătorilor din România). Aceasta s-a remarcat prin susținerea schimbărilor propuse în justiție de coaliția de la guvernare PSD-ALDE în vremea în care mulți dintre magistrați protestau pe treptele Tribunalelor si ale Parchetelor.

Aceasta a susținut în spațiul public controversata OUG 13/2017, s-a poziţionat pentru desecretizarea protocoalelor SRI-procurori și a criticat MCV și rapoartele GRECO ca fiind subiective și pline de erori.

Judecătoarea a fost lăudată de site-ul de propagandă rusă, Sputnik, pentru poziţiile publice referitoare la justiţia din România, într-un articol intitulat „Judecătoarea Dana Gîrbovan, declarații excepționale și curaj maxim – e atacată murdar”. De asemenea, imediat după apariția informațiilor discutate în CEx-ul PSD, Sputnik a lăudat „curajul PSD și al Vioricăi Dăncilă” de a o propune pe Gîrbovan ministru al Justiției.

Decizia CCR: „Copilul nu poate fi sancționat pentru că nu mai dorește să aibă relații personale cu unul dintre părinți”

Articolul precedent

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost publicat la 80 de ani de la semnare. Declarația Președintelui Iohannis

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual