sursa foto: archyde.com
SpotVideo

Reluarea călătoriilor în Europa – Comisarul european pentru Transporturi face precizări pentru siguranța pasagerilor

0

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a oferit câteva clarificări cu privire la modalitățile de transport și la distanțarea socială necesară în timpul călătoriilor pe perioada pandemiei de COVID-19. Vălean a răspuns câtorva întrebări într-un videoclip publicat pe pagina de Facebook a Comisiei Europene în România

Comisarul european pentru Transporturi a informat că, deși nu se poate fixa acum o dată certă privind restabilirea călătoriilor în Europa, oficialii de la Bruxelles au elaborat recomandări, pentru operatorii de transport, pentru pasageri, precum și pentru entitățile de turism.

„Restabilirea călătoriilor în Europa depinde de situația epidemiologică din fiecare țară, din anumite regiuni, de deciziile bazate pe date medicale. În schimb, eu pot să vă spune cum vom putea călători, adică în ce condiții vom putea folosi toate mijloacele de transport, în siguranță pe cât posibil, pentru că atâta timp cât nu avem un vaccin, sau un tratament, nu putem elimina întru totul riscurile, doar le putem limita”, a declarat Adina Vălean, în intervenția sa video de pe Facebook.

Cu privire la măsura de distanţare fizică între pasagerii din avioane nu poate fi recomandată obligativitatea acesteia, întrucât în aeronave ar fi imposibilă, astfel încât companiilor aeriene le revine sarcina să transporte un număr mai mic de pasageri, să asigure măști și dezinfectant pe tot parcursul zborului. Particularitatea avioanelor, față de celelalte mijloace de transport, este că acestea sunt dotate cu sisteme de filtrare ale aerului, similare cu cele din spitale.

Adina Vălean a mai precizat că măsurile de genul testării coronavirusului pe aeroport sau a paşapoartelor de imunitate nu sunt recomandate de forul european: „Eu nu sunt de acord cu astfel de măsuri şi nici colegii mei din Comisie care se ocupă direct cu problemele legate de epidemie. Nu recomandăm aşa ceva, nu sunt suficient de fiabile, cineva poate să fie testat acum şi peste jumătate de oră să ia virusul. Nu recomandăm astfel de măsuri, iar acolo unde se vor lua vor exista discuţii cu statele membre pentru a renunţa la impunerea unor astfel de măsuri în ceea ce priveşte călătoria sau accesul în ţara respectivă”, a declarat în cadrul unei intervenții pentru Digi24.

În ceea ce privește gările, acestea trebuie să asigure fluxuri de pasageri pentru evitarea aglomerărilor. Pentru călătorii mai lungi, biletele trebuie achiziționate în avans, pentru un control riguros privind numărul pasagerilor din trenuri.

Comisia Europeană a aprobat miercuri, 13 mai, recomandările în privința voucherelor de vacanțe, în sprijinul companiilor din transport sau a celor din turism, dar și în favoarea consumatorilor. „Restricţiile de călătorie şi controlul graniţelor trebuie retrase gradual în toată Uniunea Europeană, dacă evoluţia epidemiologică îşi menţine tendinţa actuală pozitivă”, se arată în documentul Comisiei.

Comisia a precizat, de asemenea, că: „Următoarele luni sunt cruciale: cetăţenii UE întreprind, în medie, 385 de milioane de călătorii în scop turistic în perioada verii (iunie – august) şi cheltuie 190.000 de milioane de euro.” Organismul comunitar este optimist că sectorul turistic va putea fi salvat în parte, în sezonul cel mai important.

Suceava a ieșit de sub carantină, după o lună și jumătate de la instituirea măsurii de prevenție

Articolul precedent

Ședința de Guvern aduce modificări cadrului normativ al stării de alertă: Prim-ministrul Orban preia conducerea CNSSU

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Spot