sursa foto: learning.blogs.nytimes.com
FactualSpot

Religiile monoteiste condamnă la unison sinuciderea asistată. Mesajul trimis Papei Francisc

0

Înalţii reprezentanţi ai creştinismului, iudaismului şi islamismului au semnat şi i-au transmis papei Francisc un document în care s-au poziționat cu fermitate împotriva eutanasiei şi a sinuciderii asistate, pe care le consideră „intrinsec și moralmente condamnabile.”

Reprezentanții celor trei mari religii monoteiste ale lumii au ajuns la concluzia că aceste practici trebuie să fie „interzise fără excepţie” şi că „orice presiune sau acţiune asupra pacienţilor pentru a îi incita să îşi pună capăt propriei vieţi este categoric respinsă.”

Documentul, care se referă la sfârşitul vieţii din „religiile abrahamice monoteiste”, a fost parafat solemn la Vatican de câte un reprezentant al fiecărei religii:

  • rabinul David Rosen – directorul pentru chestiuni religioase din cadrul American Jewish Committee;
  • monseniorul Vincenzo Paglia – preşedintele Academiei pontificale pentru viaţă;
  • un reprezentant al mitropolitului ortodox de la Kiev, Ilarion;
  • preşedintele comitetului central al Muhammadiyah (asociaţie socio-culturală musulmană) din Indonezia, Samsul Anwar.

Textul autorizează, în acest sens, obiecţia de conştiinţă pentru personalul medical din toate spitalele şi clinicile. „Niciun operator medical nu trebuie să fie constrâns sau supus unor presiuni pentru a asista direct sau indirect la moartea deliberată şi intenţionată a unui pacient prin intermediul sinuciderii asistate sau la orice formă de eutanasie”, prezintă documentul.

Acest drept este unul ce trebuie „să fie universal respectat” și „valabil chiar şi atunci când acţiunile de acest tip au fost declarate legale la nivel local sau pentru anumite categorii de persoane”.

„Chiar şi atunci când distanţarea morţii este o povară grea, suntem moral şi religios angajaţi să oferim alinare, sprijin în faţa durerii, apropiere şi asistenţă spirituală persoanei muribunde şi familiei sale”, se mai arată în document.

Fiind de părere că „viaţa merită să fie susţinută până la sfârşitul ei natural”, reprezentanţii celor trei mari religii monoteiste promit „să susţină legile şi politicile publice care protejează dreptul şi demnitatea pacienţilor aflaţi în faze terminale, pentru a evita eutanasia şi a promova îngrijirile paliative”. Totodată, aceștia s-au angajat  utilizeze conştiinţa şi cercetările ştiinţifice” cu scopul de a oferi „un maximum de informaţii şi de ajutor celor care înfruntă boli grave şi moartea.”

Reprezentanţii celor trei religii doresc „să sensibilizeze opinia publică în legătură cu îngrijirile paliative prin intermediul unor cursuri adecvate de instruire şi prin implementarea unor resurse pentru tratarea suferinţei şi a face faţă morţii”. Mai mult decât atât, aceștia au promis „să implice şi alte religii şi toate persoanele de bună-credinţă” în această luptă.

Context

Această decizie poate fi considerată un regres prin raportare la deciziile adoptate în ultima perioadă în ceea ce privește sinuciderea asistată și eutanasia.

În urmă cu o lună, Curtea Constituțională a Italiei a dat o decizie într-o problemă extrem de delicată, hotărând în sensul acceptării sinuciderii asistate. Judecătorii au decis că sinuciderea asistată nu trebuie considerată o crimă, iar, prin urmare, nu trebuie pedepsită, spre nemulțumirea Bisericii Catolice.

Eutanasia sau sinuciderea asistată de un medic este permisă în țări precum Elveţia, Olanda, Belgia, Luxemburg și Canada.

O poveste similară întâlnim în Franța, unde, după lungi procese și decizii ale diferitelor instituții, medicii au putut să îl deconecteze pe Vincent Lambert de la aparatele care îl mai țineau în viață.

În ceea ce privește adoptarea unei astfel de opinii în jurisprudența și legislația română, redacția PeROL a realizat un interviu exclusiv cu avocatul Dragoș Pârgaru, partener în cadrul “Pârgaru, Soare și Asociații”, specialist în drept penal și asistent al Facultății de Drept, Universitatea din București.

În noul Cod penal, cel aflat în vigoare din anul 2014, a apărut o normă de incriminare nouă, la art. 190, respectiv „Uciderea la cererea victimei”. Fapta reprezintă tot infracțiune, însă are un regim sancționator mai ușor, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Liverpool a câștigat procesul intentat de sponsorul oficial, New Balance. Nike va fi brandul echipei pentru următorul sezon

Articolul precedent

Twitter va interzice anunțurile publicitare cu caracter politic. Facebook se poziționează la extrema opusă

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual