sursa foto: digisport.ro
FactualSpot

Reformă semnificativă pentru drepturile femeilor din Arabia Saudită. Permisiunea „tutorelui” masculin nu mai este necesară pentru a călători în afara țării

0

Arabia Saudită este în curs de implementare a unor măsuri favorabile femeilor în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. Persoanele de sex feminin ajunse la vârsta majoratului vor avea voie să călătorească liber, fără necesitatea unui acord exprimat de către „gardianul masculin” al acesteia, reprezentat de soț, tată, ori altă rudă de același gen.

Această măsură face parte dintr-o serie de decizii liberalizante lansate de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, care este în momentul de față cel mai puternic om al acestui regat ultraconservator. Una dintre cele mai importante și emblematice măsuri adoptate de acesta este cea care le permite femeilor să conducă o maşină, măsură intrată în vigoare din iunie 2018, informează G4Media citată de Editiadedimineata.ro.

Departamentele pentru paşapoarte şi ramurile lor administrative din toate regiunile regatului saudit au început implementarea amendamentelor care au devenit lege prin decret regal”, se arată în raportul care citează o sursă a ministerului de interne din ţara arabă.

Pentru implementarea noilor amendamente a fost necesară abrogarea legii vechi care prevedea că femeile trebuie să aibă permisiunea unui bărbat pentru a ieşi din închisoare, dintr-un adăpost pentru femeile abuzate sau pentru a se căsători. Este un pas considerabil realizat în favoarea respectării drepturilor omului, însă legislația națională arabă prevede în continuare multe interdicții discriminatoare în privința „sexului slab”, cum ar fi imposibilitatea de a transmite cetățenia urmașilor lor sau de a le oferi permisiunea pentru căsătorie.

Reforma a apărut ca urmare a presiunilor exprimate de comunitatea internațională, în contextul în care numărul femeilor saudite care voiau să scape de abuzuri şi violenţă domestică fugeau din țară solicitând azil în alte state.

Pentru a părăsi ţara, femeile saudite trebuiau să fure telefonul „tutorelui”, să schimbe setările pe aplicaţia guvernamentală prin care să-şi acorde singure permisiunea de a pleca. Mai multe voci de la Washington au cerut Google şi Apple să blocheze complet accesul la aplicaţia respectivă, arată Digi24.

Ce prevede memorandumul referitor la dezvoltarea tehnologiei 5G încheiat între SUA și România

Articolul precedent

A agresat-o pe iubita prietenului său în timp ce era somnambul. Temeiul pentru care bărbatul a fost declarat nevinovat

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual