sursa foto: presidency.ro
FactualSpot

Președintele solicită reexaminarea modificărilor aduse Codului Muncii: s-ar putea crea o confuzie în rândul angajatorilor

0

Președintele Klaus Iohannis, a trimis vineri, 24 aprilie, Parlamentului, spre reexaminare, Legea adoptată de Parlament pentru completarea Codul muncii și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială.

Pe 3 aprilie, legea a trecut de votul Parlamentului fiind trimisă spre promulgare, însă, potrivit Constituției, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii, înainte de promulgare.

Administrația prezidențială a considerat că prin completarea legii cu cu o nouă situație, în care angajatorul poate suspenda un contract individual de muncă, respectiv ca urmare a „decretării stării de asediu sau stării de urgență, este de natură să conducă la probleme în aplicare, dar și să inducă o reală confuzie pentru destinatarii normelor.

O astfel de dispoziție legală ar putea afecta stabilitatea pe termen lung a legislației în domeniul muncii având în vedere că există o ipoteză cu caracter general, deja reglementată la  art. 52 alin. (1) lit. c), care prevede că un contract individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similar. O prevedere specifică contextului generat de pandemia coronavirus ar trebui să nu se suprapună cu normele deja existente.

În asemenea situații sunt sugerate măsuri legislative derogatorii de la cadrul general în materie de raporturi de muncă, și nu modificări de fond ale acestuia, mai ales în lipsa unor dezbateri la care să participe o sferă cât mai largă de actori sociali, cărora, în final, norma juridică li se adresează.

Măsurile instituite prin legea de modificare sunt o reluare ad litteram a soluțiilor legislative cuprinse în cadrul OUG deja în vigoare la data promulgării legii, emise strict în contextul stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020.

Ordonanţele sunt supuse, potrivit prevederilor constituţionale, controlului parlamentar. Parlamentul trebuie să adopte o lege de aprobare sau de respingere a Ordonanțelor Guvernului. Astfel, legislativul ar putea interveni cu prevederi excepționale în cadrul legilor de aprobare a ordonanțelor de urgență deja adoptate de Guvern.

Legea care dispune un spor de 30% pentru personalul medical implicat în combaterea coronavirus și pensii pentru urmașii acestora a trecut de Parlament

Articolul precedent

#AjutRomânia: Un ventilator mecanic ce poate fi controlat prin telefon a fost realizat de o echipă formată din 5 ingineri și un student la Cluj

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual