sursa foto: someseanul.ro
FactualSpot

Prelungirea mandatelor aleșilor locali merge spre promulgare, după votul acordat de deputați. Decizia perioadei alegerilor stă acum în mâna Parlamentului

0

Mandatele actuale ale primarilor, președinților de consilii județene, consilierilor locali și consilierilor județeni sunt prelungite până la data de 1 noiembrie 2020, prin legea votată astăzi în Parlament, trimisă spre promulgare Președintelui.

Alegerile pentru autoritățile administrației publice locale nu pot fi organizate în contextul epidemiologic actual, deoarece operațiunile preelectorale și electorale nu pot fi realizate fără riscuri majore la adresa sănătății publice și fără încălcarea măsurilor dispuse de autoritățile medicale.

S-au înregistrat 204 de voturi în favoarea proiectului, trei „împotrivă”, 66 de deputaţi s-au abţinut, iar unul nu a votat.

Forma adoptată de Senat vineri cu amendamentul PSD, prevede că data alegerilor locale din acest an va fi stabilită, prin excepție, de Parlament prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării. Camera Decizională a votat azi și aceste modificări ale normelor privind organizarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale [L 115/2015].

Deputaţii au respins un amendament, susţinut de deputatul PNL Gabriel Andronache, care dorea ca data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 să fie stabilită prin Hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării, şi nu prin lege organică, aşa cum prevede proiectul de lege.

Potrivit înțelegerilor încheiate la nivel politic săptămâna trecută, data de 27 septembrie ar urma să fie ziua de desfășurare a alegerilor locale din 2020.

Propunerea legislativă mai stipulează că „Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale”.

Evoluția măsurilor de protecție socială este incertă în situația actuală după înregistrarea unui număr ridicat de cazuri în comparație cu evoluția epidemiologică din ultima lună. Președintele ProRomânia, Victor Ponta, a declarat că înțelegerile politice asupra calendarului electoral sunt inadecvate fără evaluări concrete ale măsurilor medicale necesare: „L-am întrebat pe domnul Arafat (…) dacă există vreo activitate umană mai propice răspândiri unei pandemii de orice fel decât o campanie electorală. (…) Mi-a răspuns că nu, e cel mai sigur mod de a propaga vreo boală

Numărul de semnături necesare pentru înscrierea candidaților a fost înjumătățit, iar listele  depuse de partidele/alianțele politice, alianțele electorale,organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale ori candidații independenți trebuie să fie una comună pentru candidaturile la consiliul local și funcția de primar din aceeași circumscripție electorală, precum și pentru candidaturile la consiliul județean și președinte de consiliu județean din aceeași circumscripție.

Listele de semnături vor putea fi depuse și electronic cu condiția ca susținătorii să aibă semnătură electronică conformă legii.

Plângerea penală prin care Iohannis era acuzat de instigare la ură a fost clasată de procurorii de la Parchetul de pe lângă ICCJ

Articolul precedent

Bogdan Aurescu va participa la conferința diplomaților europeni împreună cu Mike Pompeo. Subiectul: relațiile diplomatice transatlantice

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual