sursa foto: speedfinal.com
FactualSpot

Poluare excesivă, duminică, în București. Tradițiile de Lăsata Secului și incendiile reprezintă cauzele principale

0

Luni, 02 martie, începând cu ora 10.00, a avut loc o Conferință de presă privind poluarea aerului din municipiul București, sesizată în noaptea de 1-2 martie. Emisiile de particule poluante înregistrate în noaptea de duminică au avut valori uriașe în București, potrivit măsurătorilor oficiale și celor independente.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat în cadrul Conferinței că gradul crescut de poluare se datorează „unui cumul de factori”, și anume: incendiul de la Gara de Nord și arderi necontrolate de gunoaie și cauciucuri. Există „suspiciuni de activități industriale care poluează mai ales noaptea în București și Ilfov, care dau în atmosferă cantități ridicate de poluanți”, a declarat Costel Alexe. Autorizații pentru procese de ardere au, în Ilfov, 46 de firme, iar, în București, 69, a mai arătat ministrul Mediului.

Vârful poluării a fost în jurul orei 3 dimineața, a mai spus Alexe. El a anunțat că poluarea cu particule PM 2,5 și PM 10 a crescut la senzorul de la Lacul Morii chiar de 8 ori față de valorile normale, conform G4Media.

În zona Gării de Nord a izbucnit, duminică seara, un incendiu, iar fumul care a cuprins toată zona a contribuit la poluarea înregistrată. Ministrul Mediului a mai spus că a existat un incendiu de vegetație la Crevedia, în județul Ilfov, dar și zeci de alte incendii mai mici provocate.

Sărbătoarea Lăsatul Secului, celebrată pe 1 martie, a declanşat ciclul de manifestări tradiţionale care marchează începutul postului mare pentru Sfintele Paşti. Conform tradițiilor, se ardeau resturi de prin gospodării, însă acum se ard cauciucuri, având un impact negativ asupra mediului.

Avocatul Poporului a deschis, la începutul lunii februarie, un dosar cu privire la poluarea din Municipiul București, solicitând informații autorităților competente în legătură cu situația poluării aerului. Această măsură este luată în contextul în care problema a fost sesizată în 54 de petiții primite de instituție.

Luxemburg, primul stat care asigură, în mod gratuit, transportul public

Articolul precedent

Încă o săptămână până la șansa unui Guvern cu puteri depline. 3 zile de audieri pentru miniștri Guvernului Cîțu

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual