sursa foto: tvsudest.ro
FactualSpot

Poliția Română face clarificări cu privire la cumpărăturile de Paște: românii pot merge să cumpere miel

0

În contextul apropierii sărbătorilor pascale, Poliția Română a publicat o postare, pe pagina de Facebook, în care a efectuat câteva clarificări la nelămuririle pe care le aveau cetățenii.

  • Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație?

„Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care iți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico – sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură”, le reamintește Poliția cetățenilor.

  • Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel, să vină să mi-l aducă acasă?

„Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa, documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură”, se mai arată în postarea de pe Facebook a Poliției Române.

  • Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

„Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate”, precizează, în încheiere, Poliția Română.

Robert Cazanciuc, noul președinte interimar al Senatului. Titus Corlățean s-a retras din funcție

Articolul precedent

O anchetă penală a fost demarată după aglomerația realizată în parcarea aeroportului ”Avram Iancu” din Cluj

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual