sursa foto: dej24.ro
FactualSpot

Poliția aplică amenzi semnificative pentru apelurile false la 112. Un tânăr din Satu Mare face farse autorităților cu privire la nerespectarea măsurilor stării de urgență

0

Un tânăr de 21 de ani din judeţul Satu Mare a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sunat de mai multe ori la 112 pentru a reclama în mod mincinos că sunt persoane care nu respectă ordonanţele militare, oferind date false cu privire la identitatea sa.

Potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, cetățeanul localizat în comuna Supur a apelat de mai multe ori SNUAU 112, la intervale scurte de timp, pentru a sesiza faptul că în localitate sunt persoane care nu respectă ordonanţele militare, fără a indica locaţia exactă a acestora şi modalitatea în care nu le respectă.

În urma sesizării primite, poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Tăşnad au efectuat verificări, ocazie cu care nu au identificat persoane din categoria celor semnalate în sesizare. Când acestea au procedat la identificarea persoanei apelante, agenții de poliție  au constatat faptul că acesta oferise dispecerului 112 date false privind identitatea lui şi se afla într-o vădită stare de ebrietate.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 atrage o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Sancțiunile au fost majorate începând cu data de 31 martie 2020 când a fost promulgata Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.

Aceste sancțiuni se aplică în general, nu doar pe perioada stării de urgență!

Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Totodată au fost majorate și amenzile pentru falsa alertare a agenţiilor specializate de intervenţie la minimum 2.000 lei până la maximum 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

De asemenea, persoana care a folosit o identitate falsă riscă și închisoarea de la 6 luni la 3 ani, dacă a folosit în mod fraudulos un act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile pentru în fața unui funcționar public sau transmisă unei unități în care acesta își desfășoară activitatea ori pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul.

„Apelarea numărului unic de urgență 112 în situaţii care nu reprezintă un pericol pentru viaţă, proprietate sau mediu, produce întârzieri în preluarea apelurilor care anunță urgențe reale. Apelarea falsă poate irosi clipe din viaţa altei persoane care sună după ajutor, poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la un om aflat în pericol și, uneori, acel om poate fi cineva drag ție!” au transmis birourile de presă ale instituțiilor de intervenție în cazuri de urgență, STS, SRI, IGSU, IGPR și IGJR.

Ultimele date arată că România a ajuns la 14.499 de persoane infectate cu coronavirus. 6.144 de persoane s-au vindecat și 876 au decedat

Articolul precedent

Klaus Iohannis lansează un nou atac spre opoziție: „românii se confruntă cu doi inamici, SARS-CoV2 și PSD”

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual