sursa foto: presidency.ro
FactualSpot

Plângerea penală prin care Iohannis era acuzat de instigare la ură a fost clasată de procurorii de la Parchetul de pe lângă ICCJ

0

Plângerea penală depusă de trei asociații, prin care președintele Klaus Iohannis era acuzat că a incitat la ură împotriva comunității maghiare în discursul său din 29 aprilie 2020, când a acuzat PSD că „se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor” a fost clasată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii au apreciat, în ordonanța de clasare datată 9 iunie 2020, „că acest discurs public nu se circumscrie sferei ilicitului penal, respectiv că nu are caracterul unei fapte incriminate de art. 369 din Codul penal.”

Pentru aceste declarații, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat contravențional (în cuantum de 5.000 lei) pe Klaus Werner Iohannis, însă Administrația Prezidențială a anunțat că Președintele României va contesta această hotărâre la instanța competentă, având în vedere că decizia CNCD este una profund politică. Procurorii au arătat în ordonanță că președintele a fost sancționat contravențional de CNCD, dar fapta sa nu încalcă Codul penal pentru că nu există nici o incitare la ostilitate.

„Considerăm că unele elemente ale discursului supus analizei depășesc limitele dreptului la liberă exprimare (chiar în forma acceptată a criticii dure). În consecință, în ansamblul său, inclusiv prin ton, poate fi calificate ca un hate speech, raportat la care CNCD a considerat că îndeplinește condițiile și prezintă gravitatea contravenției. Niciuna dintre părțile mesajului nu atinge însă sfera ilicitului penal, deoarece constituie opinii proprii. Nu se poate decela o incitare propriu zisă, respectiv afirmații care să trimită la ideea că vorbitorul, aparent ostil unor categorii determinate de persoane, ar cere publicului să fie la rândul său ostil”, arată procurorii.

Sesizările au fost depuse de Asociația EMNT Cluj Napoca, Asociația Siculitas Târgu Mureș și Fundația Szekler Monitor Gheorgheni, după ce Iohannis a susținut o declarație de presă referitoare la proiectul de lege pentru acordarea de autonomie Ținutului Secuiesc adoptat tacit de Camera DeputațilorProiectul a fost picat imediat de Senat.

Ordonanța de clasare poate fi citită, în integralitate, AICI.

Licitațiile publice se pot face acum prin mijloace electronice. Ministerul Justiției a precizat că ANABI a deschis o platformă online

Articolul precedent

Prelungirea mandatelor aleșilor locali merge spre promulgare, după votul acordat de deputați. Decizia perioadei alegerilor stă acum în mâna Parlamentului

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual