sursa foto: europafm.ro
FactualSpot

Petrecerile sau evenimentele la care oamenii nu respectă măsurile de protecție împotriva COVID-19 pot fi raportate și pe Facebook

0

Poliția Română poate fi alertată și prin Facebook. Până acum, ofițerii au dat amenzi și au închis localuri pentru aglomerație și petreceri în vacanța de pe litoral, acționând la vederea imaginilor pe platforma de socializare.

Întrebat recent dacă există posibilitatea să fie, de fapt, focare toate aceste locuri de pe litoral ministrul sănătății, Nelu Tătaru a răspuns că: „Există posibilitatea să devină focare.”

Un purtător de cuvânt IGPR, Bogdan Ghebaur, a declarat că: „Aș putea aminti două cazuri, de la Brașov și de la Ilfov, unde nu s-au respectat numărul de persoane și regulile de distanțare între persoane. În ambele cazuri, s-au dat amenzi de peste 10 mii lei, iar la Brașov, cel puțin, a fost suspendată activitatea societății respective. În cazul de la Ilfov, au fost aplicate amenzi atât organizatorului, cât și beneficiarului și persoanelor care participau la eveniment.” Poliția se autosesizează după ce vede imagini pe Facebook de la aceste petreceri, problema este, însă că nici în spațiile închise nu se respectă măsurile de siguranță.

Sesizările către Poliție se pot face și altfel decât prin modalitatea clasică. În cazul în care pe o pagină de socializare se observă poze sau clipuri video în care oamenii nu respectă măsurile de protecție, cetățenii vor folosi, în secțiunea de comentarii, hashtag-ul #politiaromana sau o menționare a paginii de Facebook a Poliției Române. Zeci de astfel de sesizări au fost făcute în ultima săptămână, iar oamenii legii spun că putem folosi această metodă cu încredere, pentru că toate sunt verificate.

În 7 zile, 10.000 de societăți au fost controlate, 100.000 de oameni au fost verificați și s-au dat amenzi în valoare de 500.000 de euro. Poliția română a dat asigurări că nu va opri controalele decât după ce vor scădea infecțiile.

Totodată, în Vama Veche, beach-barurile cu program non-stop vor difuza doar muzică ambientală, în vederea diminuării riscului de extindere a virusului SARS- COV 19. Decizia a fost luată în unanimitate de agenţii economici din zonă, potrivit Primăriei Limanu, deoarece Vama Veche este o destinaţie extrem de tranzitată în timpul weekend-ului.

Legea privind carantina și izolarea necesită zile de dezbateri în Senat. Robert Cazanciuc critică Guvernul pentru propunerea legislativă „făcută pe genunchi”

Articolul precedent

#DosarulBica —> Fosta șefă DIICOT, Alina Bica, arestată în Italia. O așteaptă o condamnare de patru ani de închisoare cu executare din Septembrie 2019, când a fugit din țară

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual