Sursa: arhiva personală
Din practicăSpot

Pasiuni duse la un alt nivel ale avocaților din București –> Ep. 2: Alin Florescu #InterviurileDeVacanta

0

Continuăm seria #InterviurileDeVacanta alături de avocați care și-au dus pasiunile la un cu totul alt nivel

Precizăm că toți respondenții sunt avocați cunoscuți în profesie, fie că realizează activitate de consultanță, fie că sunt litiganți.

Episodul 2 -> Alin Florescu

Profesie: avocat litigant în cadrul Markó&Udrea Attorneys-at-law

Hobby-ul care amenință profesia: podcasting @ Casual Friday Podcast

  1. Descrieți în cateva rânduri ce presupune pasiunea dumneavoastră.

Pe scurt, chem oameni la mine acasa și îi filmez pe canapea.

Am un podcast (Casual Friday Podcast) în care port discuții libere de aproximativ o oră cu oameni interesanți din diverse domenii. Nu e sub forma unui interviu, cu întrebări și subiecte prestabilite, ci o conversație cât mai naturală și relaxată între mine și invitați.

Când mai vreau să-mi dau cu părerea neîntrerupt despre anumite subiecte, în special sporturi de contact, trag și episoade singur. Sau, mă rog, doar eu și tânărul Sergiu de la butoane.

Sursa: Casual Friday Podcast

  1. De la ce anume a pornit interesul pentru această activitate?

Mi-a plăcut foarte mult forma asta de entertainment. Acum ceva timp am început să mă uit pe Youtube la podcastul lui Joe Rogan. Pentru cei care nu au auzit de Joe Rogan, imaginati-va un tip de 51 de ani pe steroizi, centură neagră în taekwondo și jiu-jitsu brazilian, comentator de lupte în cușcă și stand-up comedian. Știu cum sună. Dar face un podcast extraordinar, cu invitați din toate domeniile, de la artiști cunoscuți până la oameni de știință.

Apoi am început să ascult și Între Show-uri, un podcast de la noi făcut de comedianții Teo, Vio și Costel. E probabil cel mai bun podcast de la noi și poți să înțelegi de ce dacă asculti câteva episoade. E foarte amuzant, autentic, real și chiar educativ pe alocuri.

La un moment dat, ca în cazul oricărei forme de entertainment care m-a prins, am zis că pot să fac și eu asta. Cât de greu poate fi să vorbesc cu oameni? Vorbesc cu oameni în fiecare zi oricum.

Sursa: arhiva personala

  1. Care a fost cel mai dificil moment (cu privire la pasiunea dvs)?

Cel mai greu moment a fost, de departe, să mă apuc. Deși n-am avut niciodată o problemă în a-mi publica opiniile, glumele, imaginea etc., pe rețelele de socializare, e total diferit când încerci să o faci prin video. E foarte greu să treci de la ”nu există niciun video cu mine vorbind pe internet” la ”public săptămânal aproximativ două ore de conținut”. Nu aveam niciun fel de pregătire tehnică pentru ce presupune un podcast cu video, n-aveam aparatură, n-aveam spațiu în care să filmez, habar n-aveam nici dacă conținutul o să fie ok sau dacă o să vrea cineva să vină să vorbească cu mine.

Ca să mă oblig să trec peste toate obstacolele astea, am început să investesc bani în aparatură. La început doar un microfon, apoi un suport pentru microfon, apoi o interfață audio. Am încercat să trag un episod singur în bucătărie, doar audio, și a fost groaznic.

Totul se schimbă când apeși record și trebuie să vorbești liber 30 de minute în fața unui microfon, fără niciun fel de feedback din exterior.

Și da, a fost atât de groaznic încât n-am mai pus mâna pe microfon câteva luni. Dar ideea de a-mi face podcast n-a plecat niciunde. Așa că am început să cheltui și mai mulți bani, ca să ma simt și mai obligat să-i dau drumul. M-am și mutat cu tânărul Sergiu într-un apartament cu mai multe camere, special să am una liberă în care să înregistrez. După câteva alte tentative eșuate, în vacanța de anul nou am mai tras un episod și, deși nici atunci nu mi-a ieșit cum am vrut, i-am dat drumul pe Youtube, tot ca să mă simt obligat să mă țin de treabă.

Între ideea de a-mi face podcast și până la primul episod pus pe internet cred că a fost un an.

  1. Care a fost momentul care v-a adus cea mai mare satisfacție (cu privire la pasiunea dvs)? 

Au fost multe momente satisfăcătoare. Mi-am dat seama că-mi place foarte mult chestia asta, chiar dacă e foarte mult de muncă și puțin probabil să recuperez vreo investiție în următorii ani. Dacă ar fi să zic unul, cred ca a fost podcastul cu Teo. Podcastul meu are de obicei o oră, dar după ce am tras o oră cu Teo a zis că îi place și că mai stă dacă vreau, așa că am tras aproape două ore. Pentru mine a fost un semn că mă îndrept într-o direcție bună, mai ales venind din partea lui Teo, care cu asta se ocupă și al cărui fan sunt cam de pe la 13 ani. Și mi-a adus și un whiskey pe care nu-l găsești la Mega Image, deci a fost ce trebuie.

Am fost uimit și de cât feedback pozitiv am primit, mai ales de la persoane pe care nu le cunoșteam. Îmi scrie lumea mult mai des decât mă așteptam să-mi spună că apreciază ce fac și că ascultă mereu podcastul.

 

  1. De ce s-ar uita cineva la doi oameni vorbind o oră, cât timp există Netflix?  

Multă lume întreabă asta. Secretul e simplu: nu trebuie să te uiți. În România podcasturile nu sunt încă foarte populare. Mai mult, lumea nu prea ascultă podcasturi în România pe platformele audio, ci pe Youtube. Podcastul, la origine, a fost doar audio, și e perfect de ascultat în drum spre muncă, la sală, când speli vasele etc. Nu e musai să te uiți la el, că nu se întâmplă nimic impresionant. Nu te poți strânge duminică seara cu prietenii și să vă uitați la Casual Friday Podcast. În schimb poți să-l pui în căști până ajungi cu metroul în Pipera sau în timp ce alergi prin Herăstrău. E pe Spotify și pe alte platforme de genul.

Sigur, nu vă spun neapărat să-l ascultați pe al meu. Nici măcar eu nu-l ascult. Vă las cu niște recomandări, din ce am mai ascultat eu în ultima vreme (în afară de cele menționate mai sus): Philosophize this! (pentru că filosofia merge bine cu piept & biceps), Hardcore History (pentru că istoria merge bine cu spate și triceps) și în principiu orice podcast de comedie când faci cardio, pentru că e o glumă.

Sursa: arhiva personala

Pe Alin (în afara sferei juridice) îl puteți urmări pe YouTube pentru a râde și a avea parte de discuții interesante pe: Casual Friday Podcast

Urmărește interviurile de vacanță tastând #InterviurileDeVacanta

Mâine urmează un nou episod!

Apelul profesorilor în drept, al specialiștilor în drept și al societății civile cu privire la înființarea unei Comisii speciale comune pentru revizuirea Constituției

Articolul precedent

Povestea lui Vincent Lambert, bărbatul care s-a luptat să înceteze din viață. Avocat Dragoș Pârgaru: „O discuție deschisă și asumată despre dreptul de a muri cu demnitate nu vom avea prea curând în România.”

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Din practică