sursa foto: ednh.news
FactualSpot

Parlamentul European se împotrivește bugetului multianual stabilit weekendul trecut la întâlnirea Consiliului European de la Bruxelles

0

Europarlamentarii au dezbătut și votat ieri o rezoluție a acordului adoptat în cadrul întrunirii extraordinare a Consiliului European susținută între 17 și 21 iulie la Bruxelles, referitoare la  pachet comun de bugete format din bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 și un plan de redresare a statelor afectate de criza COVID-19.

Membrii Parlamentului European consideră că fondul de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro este un pas bun pentru economie, însă inadecvat pe termen lung. Aceștia au criticat decizia șefilor de stat și de guvern de a tăia fonduri de la bugetele pentru sănătate, tineret, cultură, protecția mediului, digitalizare și pentru cercetarea și gestionarea frontierelor, precizând că o asemenea decizie „subminează fundamentele unei recuperări durabile și rezistente”.

În rezoluția adoptată cu 465 voturi „pentru”, 150 ”împotrivă” și 67 abțineri, Parlamentul European își exprimă regretul față de decizia Consiliului European de a slăbi eforturile Consiliului și Parlamentului de a susține respectarea statului de drept, a drepturilor fundamentale și a democrației în condiționarea finanțării prin CFM și planul de relansare economică.

Concluzionând ,Parlamentul European nu acceptă acordul politic în forma adoptată de Consiliului European privind CFM 2021-2027 (Cadrul Financiar Multianual așa cum este denumit oficial) și declară că nu își va da acordul pentru bugetul multianual până când se va ajunge la un acord satisfăcător în viitoarele negocieri între Parlament și Consiliu, de preferință înainte de sfârșitul lunii octombrie pentru a oferi posibilitatea unei bune desfășurări a programelor UE din 2021. Una dintre problemele ce trebuie abordate este reforma sistemului de resurse proprii ale UE.

În eventualitatea cazului în care CFM 2021-2027 nu va fi adoptat la timp, europarlamentarii pot invoca art. 314(4) TFUE (Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene) ce spune că plafoanele și celelalte dispoziții corespunzătoare ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea regulamentului Consiliului de stabilire a noului cadru financiar.

Consiliul European, format din șefii de stat și de guvern al statelor membre UE, stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte legislative. Astfel, Consiliul European, are rolul de a adopta orientările politice ale bugetului multianual de care Consiliul Uniunii Europene este obligat să țină cont în procesul decizional.

România a primit o alocare de aproape 80 de miliarde de euro în urma summitului Consiliului European. Suma este împărțită în fondurile europene parte din bugetul multianual 2021-2027 (46,4 miliarde de euro) și fondul pentru redresare economică (33,5 miliarde de euro). Ținând cont de faptul că Parlamentul European urmărește suplimentarea fondurilor pentru finanțarea proiectelor importante și din alte domenii, viitoarele dezbateri nu ar trebui să aducă o reducere a fondurilor așteptate de România.

Discursurile pline de ură ale înalților oficiali amenință comunitatea LGBTQ din Turcia

Articolul precedent

Alte 1.120 de cazuri de infectare cu COVID-19. România a ajuns la totalul de 44.798 de persoane infectate

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual