sursa foto: ghidularadean.ro
Din practicăSpot

OMV Petrom, condamnată la plata a 250 000 euro daune interese pentru uciderea din culpă a unui minor intoxicat cu gaze de sondă

0

Cea mai mare companie de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a fost condamnată pentru uciderea din culpă a unui minor prin intoxicație cu gaze de sondă.

Magistrații Judecătoriei Ploiești s-au pronunțat pe 2 septembrie asupra dosarului penal în care OMV Petrom SA este inculpat. Aceștia au dispus condamnarea companiei la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000.000 lei  (250 de zile amenda, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 4000 lei) și la plata a 250.000 de euro cu titlu de daune morale cuvenite membrilor familiei victimei (care s-au constituit parte civilă în proces) astfel: 50 000 de euro fiecărui părinte și  câte 30 000 de euro celor 5 frați și surori ale victimei. De asemenea, instanța a obligat compania la plata sumei de 15 000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Informațiile oferite de Mediafax arată că Judecătoria Ploieşti a decis în primă fază condamnarea companiei la plata de daune morale în valoare de 135.000 euro și a unei amenzi penale de 380.000 de lei, dar sentinţa a fost desfiinţată în octombrie 2018 de către Curtea de Apel Ploieşti, care a hotărât rejudecarea cauzei.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a SC OMV Petrom SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în ianuarie 2016.

Potrivit procurorilor, la data de 27 februarie 2014 a fost identificat cadavrul unui minor, la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracţie a ţiţeiului aparţinând SC OMV Petrom SA, situată la circa 100 de metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sat în care locuia copilul.

În urma autopsiei medico-legale s-a constatat că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani.  Minorul a avut acces în locul în care se găsește ventilul și capătul sondei deoarece acesta nu era împrejmuit și semnalizat corespunzător de către membrii societății. Se presupune că minorul a fost curios să observe gazul care, în contact cu aerul, se transformă într-un produs alb, ca neaua.

Decizia instanței nu este definitivă. Părțile au drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Neprofesionalismul dispecerilor 112 face noi victime. Sesizare în zadar în Ialomița

Articolul precedent

Deciziile adoptate în ședința ALDE aduc o amenințare cu excluderea pentru Meleșcanu. Iani Popa, propunerea pentru președenția Senatului

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Din practică