sursa foto: Facebook/politiaromana.ro
FactualSpot

O minoră de 14 ani a fost reținută pentru infracțiunea de lovire și alte violențe

0

O minoră în vârstă de 14 ani a fost reținută pentru infracțiunea de lovire și alte violențe în urma unor video-uri apărute pe rețele de socializare, care au stârnit controverse. În imaginile derulare, două fete, în vârstă de 12 și 13 ani au fost agresate de mai multe adolescente, cu puțin mai în vârstă.

Inițial, poliția s-a autosesizat, “astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

După efectuarea cercetărilor, polițiștii au decis reținerea unei tinere de 14 ani pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Infracțiunea de lovire sau alte violențe se încadrează în infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății și se se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Totodată, minoritatea reprezintă o cauză de neimputabilitate. Copilul este întotdeauna lipsit de capacitate penală, deci este incapabil de a fi supus măsurilor represive, fiind o prezumție absolută de nerăspundere penală.

Dar în ceea ce îi privește pe adolescenți, în doctrină se face diferența dintre adolescent primar, care este presupus lipsit de capacitate penală și adolescent secundar. Astfel, pentru adolescentul primar există o incapacitate relativă, care dispare dacă se dovedește că acesta a acționat cu discernământ.

Minorul cu vârsta peste 14 ani, ca în cazul relatat dispune de o prezumție relativă, care poate fi combătută prin probe.

Condițiile de acordare a vizei de flotant se schimbă în apropierea votului

Articolul precedent

Grupul de comunicare strategică a raportat 1.136 de noi cazuri de COVID-19. România a ajuns la totalul de 97.033

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual