EsențialSpot

O guvernare pe întuneric: “Vei plânge mult ori vei ierta?”

0

Atunci când ești obișnuit să vezi totul în alb sau în negru, este extrem de dificilă descifrarea și înțelegerea unori situații care implică atât de multe interese cum sunt cele ce se izbesc violent în Marea Politică românească.

În realitate, la fel ca și în viață, sunt foarte multe nuanțe de gri. De fapt, griul este atât de apăsător încât sperăm ca albul sau negrul să își facă simțită prezența.

Din toată lupta asta politică un singur lucru este clar: omul reprezintă ultima prioritate.

Știm că lumea este formată din GuvernaNți și GuvernAți, însă atunci când GuvernaNții nu au substanță, încet, încet și substanța din care sunt formați și GuvernAții va fi una solubilă.

O societate în care întunericul guvernează pustiul, nu poate fi catalogată drept o societate.

Cu toate acestea, scopul acestui articol este să arate cum întunericul are forță și cum acesta se luptă pentru a nu fi străpuns de lumina oamenilor… atât cât încă mai există lumină în substanța noastră solubilă.

ÎNTUNERICUL POLITIC

În analizele pe care le-am făcut în editorialele anterioare, am prevăzut încă de la europarlamentare haosul general ce avea să urmeze. Totodată, am arătat că alegerile anticipate nu vor putea fi realizate și am preconizat că vom avea un guvern interimar gestionat tot de PSD. Aș putea spune „v-am spus eu” și chiar am spus-o AICI.

ÎNTUNERICUL PSD

Guvernul PSD a căzut, dar în realitate guvernarea pe modul “piano” este asigurată tot de PSD. Până va fi numit un nou guvern, PSD va asigura interimatul. În tot acest timp, PSD nu mai poate da ordonanțe de urgență și nici nu mai poate propune proiecte de lege, însă poate guverna prin Hotărâri de Guvern și poate asigura protecția oamenilor “de casă”.

Mai interesant este că, în mentalul colectiv, PSD nu mai guvernează. Mai mult, mesajele lor politice sunt în direcția aceasta. Practic, ei afirmă că sunt în opoziție, dar în realitate sunt la butoane. Capitalul de imagine pe care l-ar putea câștiga în rândul electoratului lor este uriaș.

Cum poate fi înlăturat PSD? Simplu, doar dacă își asumă guvernarea toți ceilalți. Acesta este calculul matematic. Aceasta este compoziția politică a Parlamentului și așa o să rămână până la noile alegeri parlamentare.

În caz contrar, varianta alegerilor anticipate este utopică.

Sunt imposibil de organizat din punct de vedere faptic. Este nevoie ca două nominalizări succesive de premier să fie respinse în decurs de 60 de zile, de către Parlament. Totodată, este nevoie să nu fim în ultimele 6 luni de mandat prezidențial. Ultimul argument dispare. Suntem pe finalul mandatului și deja poate curge termenul de 60 de zile dacă ar fi respinsă o primă numire.

Însă, două numiri succesive nu vor fi respinse. De ce? PSD va găsi un număr de parlamentari care sunt siguri că nu vor mai prinde un nou mandat și împreună cu aceștia, se va asigura că nu vom avea două propuneri respinse.

Voi exemplifica: Este numit drept candidat la funcția de premier Ludovic Orban. Acesta nu primește votul de încredere. Avem o primă propunere respinsă. Pe oricine va numi Președintele Iohannis drept al doilea candidat, PSD + un număr mic de parlamentari cu care va face o majoritate conjuncturală, îl vor vota. De ce? Pentru a împiedica dizolvarea parlamentului și pentru a-și păstra mandatele. Vom avea câteva zile un nou guvern și apoi îl vor da jos prin moțiune de cenzură.

Toată procedura se reia.

ÎNTUNERICUL ProRomânia + ALDE

ProRo și ALDE vor juca cât de tare pot. Vor încerca să rupă cât mai mult din PSD pentru a forma noul PSD, dar fără imaginea proastă pe care o are acesta.

În această perioadă Pro RO + ALDE sunt impredictibile și vor vota doar pentru consolidarea poziției lor politice.

ÎNTUNERICUL USR + PLUS

Pur și simplu utopici și răsfățați. Pentru a putea face politică trebuie să și iei parte la ea. USR refuză să vadă realitatea politică și își justifică acțiunile pe argumente pur utopice. Dacă ei și-ar fi asumat guvernarea alături de celelalte forțe politice, ar fi fost asigurată înlăturarea PSD, dar, poate mai important, ar fi fost puse sub lupă și influențele politice care ar fi existat în jurul noului guvern.

ÎNTUNERICUL UDRM

Jocul UDMR este simplu. Ei vor susține gruparea care oferă mai mult electoratului lor.

ÎNTUNERICUL PMP

PMP încearcă să prindă ceva, motiv pentru care sunt pregătiți să își asume guvernarea alături de oricine. Să nu vă mire dacă după alegerile prezidențiale, PMP va face o alianță guvernamentală cu ProRomânia.

ÎNTUNERICUL PNL

PNL a fost singurul care a fost dispus să își asume guvernarea, ceea ce reprezintă și atitudinea corectă. Însă exact cum am arătat și în editorialul din luna mai, lucrurile nu sunt simple.

Redau un pasaj scris atunci: “Evident, niciun alt partid de opoziție nu își va asuma guvernarea pentru că există un principiu: Cine guvernează, pierde procente, nu le câștigă. Or, în perioada ce vine, urmează alegeri mult mai importante decât cele ce tocmai s-au încheiat: prezidențiale, locale și apoi parlamentare. Niciun partid nu își permite luxul să riște singur să asigure o guvernare tampon, în vreme ce USR+ să poată spune că au pus umărul la “căderea Guvernului”, dar că “nu au făcut parte din Guvern” și astfel, să fie doar câștigători. În tot acest timp, PNL și ceilalți din opoziție să fie doar cai de bătaie, urmând o predictibilă campanie dusă sub sloganul PSD=PNL=aceeași mizerie”.

Cu toate acestea? De ce este PNL dispus să își asume singur guvernarea?

Pentru că trebuie să o facă cineva, dar și pentru că sunt mulți acolo care se visează miniștri. Or, asta reprezintă o realitate dură, motiv pentru care cu atât mai blamabilă este lipsa de reacție a USR la îndemnul Președintelui Iohannis, de a intra la guvernare alături de PNL.

CE ESTE DE FĂCUT?

  1. Fie toate partidele care erau în opoziție își asumă guvernarea având un mandat clar și limitat
  2. Fie PNL, dacă își asumă singuri guvernarea, aplică politica pașilor mărunți

Ce ar implica politica pașilor mărunți și cum ar putea face ceva bun și pentru oameni?

Momentan, PSD asigură guvernarea. PNL dacă vrea să își asume un rol de „martir”, trebuie să facă următorul joc:

Este numit drept candidat Ludovic Orban. Acesta nu primește votul de încredere. Avem o primă propunere respinsă. Așa cum am arătat, pe oricine va numi a doua oară Președintele Iohannis drept candidat la funcția de premier, PSD + un număr mic de parlamentari cu care va face o majoritate conjuncturală, îl vor vota pentru a evita dizolvarea parlamentului. Vom avea câteva zile un nou guvern și apoi tot aceștia îl vor da jos prin moțiune de cenzură. Toată procedura de numire a guvernului se reia.

Ce ar pierde PSD prin schema asta?

GUVERNAREA SUB FORMĂ DE INTERIMAT. Pentru a-și salva posturile de parlamentari, aceștia ar ceda guvernarea sub formă de interimat. 

Astfel, acel guvern condus de cel de al doilea candidat care a primit votul de încredere și care a fost demis prin moțiune de cenzură doar după câteva zile, VA ASIGURA INTERIMATUL până ce va fi numit un alt guvern.

În aceste condiții nu vom mai avea un interimat asigurat de PSD, ci de un guvern PNL.

Politica pașilor mărunți, într-o zonă cu adevarat mocirloasă, unde întunericul domnește și pustiul îl ascultă, poate reprezenta lumina de care avem nevoie și noi, guvernații. 

„Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?” – Lucian Blaga, „Vei plânge mult, ori vei zâmbi”.

Vlad-Cristian Soare este avocat și colaborator al Facultății de Drept – Universitatea din București – catedra de Drept constituțional și Instituții politice.

DNA s-a sesizat din oficiu în urma dezvăluirilor făcute de RISE PROJECT în cazul BARNA.

Articolul precedent

Harta interactivă și lista cu secțiile de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale, publicate de MAE

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Esențial