sursa foto: Facebook/ Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti - SUUB
FactualSpot

O formație de acrobație aviatică a survolat spitalele din București, în semn de recunoștință pentru personalul medical aflat în prima linie de luptă împotriva COVID-19

0

Formaţia de acrobaţie aviatică Hawks Of Romania („Şoimii României”) a survolat sâmbătă, 24 mai, principalele spitale din Bucureşti, în semn de mulţumire faţă de personalul medical din prima linie, implicat în lupta împotriva COVID-19. Survolul în formație pe deasupra Capitalei a fost urmărit dintr-un alt avion, care a surprins imagini spectaculoase.

Hawks Of Romania este o formație de acrobație din cadrul Aeroclubului României. Formația a survolat unități medicale din București, precum: Insitutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” și Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, implicate în lupta cu COVID-19, în semn de recunoștință pentru personalul medical și pentru toți cei din prima linie.

Pe traseul către spitale, formația a putut fi văzută și din Piața Victoriei, Piața Unirii, Bulevardul Ștefan cel Mare, Bulevardul Unirii sau Piața Constituției.

Echipa care a zburat a fost compusă din două avioane de acrobație EXTRA 330SC și trei aparate EXTRA 300L, pilotate de:

  • George Rotaru – capul formației
  • Andrei Serbu – stânga interior
  • Laszlo Ferencz – dreapta interior
  • Ioan Aviatorul – stânga exterior
  • Teodor Munteanu – dreapta exterior

Până la acest moment, în România, Grupul de comunicare strategică a raportat 17.857 de infectări cu coronavirus, dintre care 11.187 de persoane s-au vindecat și 1.176 au decedat.

Harta zonelor de promenadă din centrul Bucureștiului. De astăzi, marile artere devin pietonale, la fiecare final de săptămână, în perioada stării de alertă

Articolul precedent

O echipă de specialiști ai MApN pleacă în Alabama cu scopul de a oferi sprijin în contextul pandemiei de COVID-19

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual