sursa foto: Facebook/ MApN
FactualSpot

O aeronavă MApN a adus în țară 100 de mii de măști de protecție din Turcia. Orban: săptămâna viitoare urmează să mai primim echipamente

0

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale, o aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a executat joi, 2 aprilie, un zbor pentru aducerea, în România, a unor echipamente de protecție medicală din Turcia constând în 100 de mii de măști de protecție tip FFP2 și FFP3.

Măștile de protecție au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Distribuirea echipamentelor de protecție va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, echipamentele vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din țară și echipajelor operative care acționează în teren.

MApN va pune la dispoziție jurnaliștilor imagini de la sosirea aeronavei.

*

Ministerul Apărării Naţionale dispune de forțe și mijloace gata în orice moment să sprijine autoritățile centrale și locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. La nevoie, MApN poate acționa și cu forțe și mijloace suplimentare celor deja pregătite, având personal și mijloace tehnice menținute în rezerva acțională.

Ludovic Orban a declarat joi, 02 aprilie, la Digi24, că Guvernul a întâmpinat probleme cu livrarea echipamentelor de protecție, în ciuda faptului că semnarea contractelor s-a făcut la timp. Prim-ministrul a mai arătat că 80% din termenele menționate în contracte nu au fost respectate, însă, în zilele următoare, vor mai ajunge și alte echipamente de protecție achiziționate de statul român: „Situția la zi în următoarea săptămână: urmează să primim pe 3 aprilie 200 de mii de masti FPP2, pe 7 aprilie 100.000 de combinezoane. Pe 8 aprilie-110 paturi pentru spitalul modular. Avem cantități care sunt contractate de ONAC- 250 mii de măști FPP2, 200 de mii de măști FPP3 care urmează să intre în țară conform graficelor de intrare. De asemenea, pe 9 aprilie este estimat să vină transportul a 2 milioane de măști FPP2, transport care face parte din contractul cu China, e cel mai important contract.”

Ungaria, Polonia și Cehia vor fi sancționate de Curtea de Justiție a UE pentru refuzul de a primi refugiați

Articolul precedent

Bogdan Dima: Scopul inițial declarat al stării de urgență este nobil, dar dacă durează prea mult, se transformă într-o justificare a autoritarismului

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual