sursa foto: eleconomista.com.ar
FactualSpot

Noutăți cu privire la Brexit. Un nou acord a fost negociat între Uniunea Europeană și Marea Britanie

0

Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns joi la un acord în ceea ce privește Brexitul, a anunțat Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene.

„Acolo unde există voință, există o înțelegere – avem una! Este un acord echitabil și echilibrat pentru UE și Marea Britanie și atestă angajamentul nostru de a găsi soluții. Recomand Consiliului Uniunii Europene să susțină această înțelegere”, a arătat Jean Claude Juncker într-o postare publicată pe Twitter.

Premierul britanic, Boris Johnson, a postat și el pe Twitter faptul că s-a ajuns la un „nou acord excelent” de Brexit.

Acordul ar putea fi aprobat luni în Comisia pentru afaceri constituționale (AFCO) a Parlamentului European și votat joi, 24 noiembrie, în plenul de la Strasbourg, anunță jurnalistul Samuel Stolton de la Euractiv, citând surse din PE.

Consiliului European are loc în perioada 17-18 octombrie la Bruxelles. Printre subiectele de discuţie ce se vor dezbate, se numără Brexitul, în condițiile în care termenul pentru retragerea Marii Britanii din UE, în baza articolului 50 din Tratatul Uniunii, este 31 octombrie 2019. Regatul Unit este primul stat din Uniunea Europeană care a activat clauza de retragere din Uniunea Europeană, la 29 martie 2017. De atunci, au fost respinse numeroase acorduri de retragere, formulate de negociatorul Marii Britanii şi cel al UE, de către Parlamentul britanic.

Noul plan, trimis pe 2 octombrie de către premierul Boris Johnson preşedintelui Comisiei Europene presupune ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, cu toate că provincia britanică ar păstra regulile UE pe o perioadă de patru ani, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.

Cum a fost posibil din punct de vedere juridic ca la meciul Romania-Norvegia sa asiste 30.000 de copii

Articolul precedent

Un pădurar din Maramureș a fost ucis de hoţii de lemne. Rareş Bogdan: „Susțin din toate puterile interzicerea tăierilor”

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual