sursa foto: thetimes.co.uk
FactualSpot

Noile măsuri de protecție aplicate în Marea Britanie interzic cuplurilor care nu locuiesc împreună să întrețină activități sexuale

0

Schimbările aduse de Guvernul londonez asupra legii privind normele de sănătate publică pentru protejarea cetățenilor Marii Britanii împotriva pandemiei COVID, fac ca întâlnirile de cuplu în spații private închise să fie ilegale, dacă persoanele nu locuiesc împreună.

Amendamentul introdus de executivul statului, o dată cu ridicarea carantinei la nivel național, limitează adunările între persoanele care nu își au rezidența la aceeași adresă, atât în locuri publice cât și private, la grupuri de maximum 8 persoane în spații deschise. Dar, pentru spațiile închise, adunările între două sau mai multe persoane sunt interzise.

Reglementările specifică interpretarea legală a termenului de adunare: orice întrunire între două sau mai multe persoane în care este întreprinsă orice formă de interacțiune socială sau activitate. Așadar noile norme de protecție în context epidemiologic pun o barieră pentru viața intimă în cuplu, ori în grup.

Pentru cei mai dezinhibați care au înțeles că întrevederile romantice sunt interzise în spații închise, sexul în aer liber nu este o soluție deoarece există reglementări care interzic expunerea indecentă și încălcarea decenței publice

Aceste omisiuni de reglementare a făcut ca numeroase voci din spațiul public să solicite notificarea Guvernului cu legiferarea unei excepții pentru persoanele implicate într-o relație.

Există bineînțeles excepții special reglementate pentru a permite adunările justificate, cum ar fi adunările în scop de muncă sau voluntariat, întâlnirile între părinți și copii în cazurile în care nu mai locuiesc împreună, asistența unei persoane vulnerabile, ori asistență în caz de urgență, adunările necesare în scop educațional, ori pentru îndeplinirea unei obligații legale.

O altă măsură le interzice cetățenilor să petreacă noaptea în alt loc decât reședința stabilită, în lipsa unui motiv rezonabil, ceea ce include mutarea locuinței, în interes de serviciu, participarea la o înmormântare (doar dacă îndeplinești o anumită calitate față de defunct), îngrijirea unei persoane vulnerabile ori pentru a evita un pericol. Aceasta diferă de reglementarea anterioară care le interzicea englezilor să părăsească locuințele fără un motiv justificat.

Politicienii din întreaga lume și-au încălcat propriile măsuri de prevenție împotriva răspândirii coronavirusului. Printre ei se numără membrii Guvernului Orban

Articolul precedent

Uniunea Europeană dezminte teoriile conspirative. Oficialii vor să înlăture conexiunea dintre antenele 5G și răspândirea COVID-19

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual