sursa foto: portalinvatamant.ro
FactualSpot

Minivacanță de sărbători pentru angajații sistemului public. Guvernul acordă încă 2 zile libere

0

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o Hotărâre potrivit căreia angajații din sistemul public beneficiază de zile libere în data de 27 decembrie și 3 ianuarie. Astfel, bugetarii vor beneficia de câte 5 zile libere consecutive timp de 2 săptămâni la rând.

Potrivit dispozițiilor cuprinde în art.139 din Codul Muncii, prima și a doua zi de Crăciun, precum și zilele de 1 și 2 ianuarie sunt considerate zile de sărbătoare legale în care nu se lucrează.

Acordarea zilelor libere se face de către angajator, însă respectarea sărbătorilor legale este obligatorie atât pentru aparatul statal cât și pentru domeniul privat.

Pentru că aceste zile sunt poziționate în apropierea weekend-ului, Guvernul a decis să facă o „punte” și să unească zilele libere acordate prin lege cu zilele de weekend. Zilele acordate prin Hotărâre de Guvern ar urma să fie recuperate până la finalul lunii ianuarie.

Este important de menționat că zilele libere acordate prin hotărâre de Guvern privesc doar persoanele care lucrează în cadrul autorităților statului. Așadar, angajatorii din mediul privat nu sunt obligați să țină cont de acestea.

La începutul ședinței de Guvern, premierul Orban a precizat că unitățile Trezoreriei Statului vor opera în zilele de 27 decembrie și 3 ianuarie.

Prin excepție anumiți angajați vor lucra în zilele libere

Sunt reglementate excepții pentru angajații unităților sanitare și ai unităților de alimentație publică cărora li se stabilesc programe de lucru adecvate prin hotărâre de Guvern, precum și pentru cei angajați în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității. În cazul acestora, trebuie să le fie asigurată compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Dacă din motive justificative nu li se acordă zile libere, salariații mai sus menționați beneficază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Carmen Dan, audiată la DIICOT în #Dosarul10august. Protestatarii o vor „la pușcărie”

Articolul precedent

180 de români, printre care și Laura-Codruța Kovesi, blocați pe aeroportul din Bruxelles. De ce drepturi beneficiază aceștia?

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual