sursa foto: pasaridinromania.com
FactualSpot

Ministrul Mediului: ciocârlia și capra neagră vor fi puse sub protecție

0

Ministrul demis al Mediului, Costel Alexe, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, punerea sub protecție a ciocârliei și a caprei negre, conform Agerpres. Decizia, alături de punctul de vedere al Ministerului Mediului, va fi transmisă Guvernului.

„Am luat decizia de a pune sub protecţie două specii emblematice pentru România, pentru care, din păcate, până acum, vânătoarea a fost permisă fără niciun fel de restricţie. Este vorba despre ciocârlia şi capra neagră. Ciocârlia este o specie simbol naţional şi vânarea acesteia nu reprezintă o activitate tradiţională, nu este o practică cinegetică autohtonă. Mai mult, ea se regăseşte pe lista UNICEF a speciilor ameninţate cu dispariţia. La rândul său, capra neagră, deşi este o specie emblematică pentru Carpaţi şi România, care a avut până în 2007 statutul de monument al naturii, odată cu intrarea în Uniunea Europeană a fost scoasă de sub protecţie.

În acest sens, vom transmite Guvernului României punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protecţie a acestor două specii, pe care le consider şi emblematice şi, evident, foarte importante pentru ţara noastră”, a susținut Costel Alexe.

Potrivit Societăţii Ornitologice Române (SOR), ciocârlia de câmp este o specie căutată de vânătorii străini, majoritatea italieni, şi a fost introdusă pe lista păsărilor care se vânează în anul 1996. În 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia a fost declarată protejată, însă numai pentru o perioadă de un an. În 2015, datorită unei alte campanii a SOR şi a organizaţiilor din Coaliţia Natura 2000, cotele de vânătoare au fost înjumătăţite.

„An de an, Poliţia Română prinde grupuri mai mari sau mai mici de turişti italieni care braconează specii protejate şi susţin că vânează ciocârlie. Pe traseul România-Ungaria deja sunt celebre transporturile de păsări braconate care părăsesc România, iar în ultimii ani astfel de transporturi au fost interceptate în Slovenia şi Croaţia”, a arătat organizaţia de profil, conform G4Media.

Unui italian de 101 ani, care a cerut rezidenţă în Marea Britanie, i s-a cerut să vină cu părinţii. Aproape 500.000 de români vor în Marea Britanie, după Brexit

Articolul precedent

Marș pentru climă, organizat vineri în Capitală. Reprezentanta Fridays for Future: ne sufocăm între betoane și mașini

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual