sursa foto: Digi24.ro
FactualSpot

Ministrul de Interne, Nicolae Moga și-a anunțat demisia. PeROL explică ce etape procedurale vor urma la conducerea Ministerului

0

Nicolae Moga numit în funcția de ministru al Afacerilor de Interne în urmă cu doar 6 zile, a anunțat astăzi într-o conferință de presă faptul că se retrage de la conducerea Ministerului. Ministrul era așteptat pentru a oferi noi informații cu privire la măsurile adoptate în cazul crimelor de la Caracal.

Declarația ministrului Nicolae Moga

În urma unei discuții pe care am avut-o în această dimineață cu prim-ministrul Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcția de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituții în urma activității deficitare al unor angajați ai săi care au fost destituți sau urmează să fie sancționați.

Retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru Minister. În cele 6 zile în care am condus Ministerul Afacerilor Interne, am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaților în cazul tragediei de la Caracal. toate aceste verificări vor continua. Am încredere în oameni onești și profesioniști din Minister că vor reuși să ducă la bun sfârșit munca pe care am început-o împreună și le mulțumesc pentru colaborare.

Îi mulțumesc doamnei prim-ministru pentru încredere și trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor.

Ce urmează pentru conducerea Ministerului de Interne?

Având în vedere adoptarea Codului Administrativ prin Ordonanța de urgență nr. 57/2019, normele legislative ale acestui act produc deja efecte juridice. Așadar pentru a explica etapele procedurale ce vor avea loc la nivelul conducerii Ministerului de Interne, redăm în cele ce urmează articolele de lege corespunzător aplicabile situației actuale.

ARTICOLUL 42
Cazuri de încetare a funcției de membru al Guvernului
Funcția de membru al Guvernului încetează în următoarele cazuri:
b) demisie;
ARTICOLUL 45
Demisia din funcția de membru al Guvernului
Demisia din funcția de membru al Guvernului se anunță public, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
ARTICOLUL 46
Interimatul funcției de membru al Guvernului
(1) Dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile de încetare a funcției de membru al Guvernului, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României desemnează un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor încetează dacă prim-ministrul își reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea prim-ministrului, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile, prim-ministrul inițiază procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului în calitate de ministru interimar.
ARTICOLUL 47
Numirea în funcție în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului
(1) Numirea în funcția de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, se face de Președintele României, la propunerea prim-ministrului.
(2) Prim-ministrul propune Președintelui României, în termen de 5 zile de la publicarea decretului prin care este constatată vacanța funcției, o persoană, care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 17, pentru numirea în funcția de membru al Guvernului.
(3) Președintele României numește în funcție persoana propusă de prim-ministru în termen de 10 zile de la înregistrarea propunerii sau în același termen, în condițiile alin. (4) sau (5), motivează, îi comunică prim-ministrului și face public refuzul numirii în funcție.
(4) Președintele României poate refuza, motivat, orice propunere a prim-ministrului pentru numirea în funcția de membru al Guvernului în situația în care persoana propusă nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 17 sau, cu privire la această persoană, au intervenit cazurile de încetare a funcției de membru al Guvernului prevăzute de art. 42 lit. c), e) și f).
(5) Președintele României poate refuza motivat, o singură dată, o propunere a prim-ministrului pentru numirea în funcția de membru al Guvernului în situația în care consideră că persoana propusă nu corespunde funcției respective.
6) În situația în care Președintele României refuză o propunere a prim-ministrului în condițiile alin. (3), prim-ministrul îi transmite Președintelui o nouă propunere în termen de 5 zile de la data la care Președintele i-a comunicat refuzul propunerii anterioare.
(7) Președintele României primește o nouă propunere pentru numirea unei persoane în funcția de membru al Guvernului transmisă de prim-ministru și are, în această situație, obligațiile prevăzute la alin. (3).
(8) În situația în care Președintele României sau prim- ministrul sesizează Curtea Constituțională pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională apărut cu ocazia numirii unui membru al Guvernului, obligațiile prevăzute de acest articol sunt îndeplinite după publicarea deciziei Curții Constituționale prin care este soluționat conflictul, cu respectarea caracterului general obligatoriu al deciziei.

Dosar penal pentru 5 instituții de anchetă în cazul crimelor din Caracal

Articolul precedent

Avem stenogramele discuției dintre Alexandra și operatorii 112

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual