sursa foto: Facebook/ Aleksei Navalnîi
FactualSpot

Miniştrii de Externe ai UE sunt de acord cu planul franco-german privind sancţionarea ruşilor suspectaţi de otrăvirea lui Navalnîi

0

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au aprobat, luni, 12 octombrie, în cadrul dezbaterilor, planul de a impune sancţiuni ruşilor suspectaţi de otrăvirea politicianului opozant rus, Alexei Navalnîi, au arătat diplomaţi citaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

Există un acord politic pentru a declanşa munca de finalizare pe baza propunerilor Franţei şi Germaniei, au precizat trei surse diplomatice citate de AFP. „Ideea este să ne mişcăm repede”, a mai arătat unul dintre diplomaţii citaţi.

Berlinul şi Parisul au fost cei care au făcut propunerea la reuniuna miniştrilor de Externe din UE, la Luxembourg, afirmând că nu au avut o explicaţie credibilă din partea Moscovei referitoare la prezenţa agentului noviciok în organismul lui Navalnîi.

Rapiditatea cu care cele două mari puteri din UE au convenit să promoveze sancţiunile sugerează o înăsprire a poziţiei blocului comunitar faţă de Moscova, față de atacul cu noviciok împotriva unui fost spion rus din Marea Britanie, din 2018, când a durat aproape un an ca UE să cadă de acord asupra sancţionării ruşilor implicați.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat jurnaliştilor, la sosirea la reuniune, că otrăvirea lui Navalnîi nu poate „rămâne fără consecinţe. Franţa şi Germania propun să impunem sancţiuni anumitor persoane care ne-au atras atenţia în acest sens”, a mai precizat Maas, fără a oferi detalii.

Diplomaţii UE au declarat pentru Reuters că există un sprijin larg în rândul celor 27 de miniştri de externe pentru îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie pentru mai mulţi oficiali de informaţii militari ruşi din cadrul GRU. Moscova neagă, însă, orice implicare în otrăvirea lui Navalnîi.

Sancţiunile nu sunt aşteptate imediat, întrucât textele legale trebuie inițial pregătite şi aprobate de experţi din cele 27 de state UE.

Navalnîi s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor în Siberia, pe 20 august, pentru ca, ulterior să fie transportat cu avionul la Berlin pentru tratament. Probele de sânge prelevate de la el au confirmat prezenţa unui agent nervos din familia noviciok, care este interzisă. Guvernele occidentale şi NATO au declarat că Rusia trebuie să ajute la investigaţii sau să facă faţă consecinţelor.

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a evidențiat, în ceea ce privește Rusia, importanța discutării aprofundate a relațiilor UE cu Federația Rusă, în lumina evoluțiilor recente – inclusiv otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că abordarea principială a UE de până acum în relație cu Rusia își păstrează actualitatea și valabilitatea, fiind necesară menținerea unei poziții unitare și echilibrate în continuare în aplicarea celor cinci principii directoare care guvernează această relație din 2016. Mai multă atenție este necesar a fi acordată de UE angajării societății civile din Rusia. A reamintit în același timp necesitatea elaborării unei veritabile strategii privind relațiile UE-Rusia.

Ca urmare a publicării raportului Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, prin care a fost confirmată otrăvirea lui A. Navalnîi cu un agent chimic din grupul Novichok, ministrul român a susținut necesitatea adoptării rapide de sancțiuni suplimentare la adresa celor care au încălcat normele de drept internațional, implicați în tentativa de omor al liderului opoziției ruse. Această direcție de acțiune a UE a fost susținută de România, alături de alte state membre, încă anterior precedentei reuniuni CAE din 21 septembrie 2020.

Autoritățile din Belarus îi amenință cu folosirea armelor letale pe cei care protestează împotriva lui Lukaşenko

Articolul precedent

Ultimele date ale Grupului de comunicare strategică: 3.109 noi infectări. Rata de infectare în București anunțată de GCS – 2,69

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual