sursa foto: gazeta-romana.ro
FactualSpot

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care se propune provizoriu stabilirea la 2 ani a stagiului de formare la INM

0

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică, luni, 22 iunie, un proiect de lege prin care se propune provizoriu stabilirea la 2 ani a duratei cursurilor auditorilor de justiţie admişi la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) în anii 2020 şi 2021, în scopul asigurării resurselor umane – judecători şi procurori.

Potrivit proiectului de lege publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiției, prin respectivul act cu caracter temporar se propune reglementarea, în anii 2020 şi 2021, în raport cu dispozitivul şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale 121/2020, a aspectelor esenţiale referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, a concursului de admitere la INM, formarea profesională iniţială şi examenul de absolvire a Institutului pentru auditorii de justiţie admişi la INM, precum şi stagiul şi examenul de capacitate ale acestora.

„În scopul punerii în acord a dispoziţiilor Legii 303/2004 cu prevederile Constituţiei, prezentul proiect propune reglementarea la nivel primar a următoarelor aspecte privind concursurile şi examenele menţionate:

  • anunţul şi publicarea datelor de examen/concurs;
  • comisiile de examen/concurs, numirea acestora, incompatibilităţi ale membrilor comisiilor;
  • dispoziţii de principiu privind compunerea comisiilor şi principalele atribuţii ale acestora;
  • condiţiile de participare la examen/concurs şi modul de verificare a condiţiilor de participare la concurs;
  • desfăşurarea examenului/concursului, etapele şi probele de examen/concurs, reglementarea în detaliu a acestora;
  • notele/punctajul pentru a fi declarant admis, afişarea rezultatelor;
  • contestarea rezultatelor pentru fiecare probă; publicarea rezultatelor, clasificarea candidaţilor;
  • dispoziţii esenţiale privind verificarea bunei reputaţii;
  • testarea psihologică.”

Această propunere are în vedere menținerea soluției tranzitorii deja adoptate pentru anul 2019 cu privire la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

Alte reglementări, menţionează Ministerul Justiţiei, care detaliază dispoziţiile legale primare referitoare la organizarea şi desfăşurarea examenelor/ concursurilor, au fost lăsate la nivelul de reglementare al regulamentelor ce urmează a fi adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul dispoziţiilor prezentului proiect, respectiv actele necesare pentru înscrierea la concurs, aspecte procedurale în cazul restituirii taxei de concurs sau existenţei unor incompatibilităţi ale membrilor, compunerea concretă a comisiilor de examen/concurs, atribuţiile detaliate ale fiecărei comisii, ale preşedintelui, vicepreşedinţilor, membrilor comisiilor, aspecte privind accesul candidaţilor la examen/concurs, aspecte procedurale privind susţinerea probelor de examen/concurs, frauda, predarea lucrărilor şi alte asemenea, numărul de corectori, modul concret de stabilire a notelor de către corectori.

Ministerul Justiţiei precizează că mărirea duratei formării iniţiale, de la 2 la 4 ani, va afecta „în mod substanţial” asigurarea resurselor umane (judecători şi procurori) la nivelul instanţelor şi parchetelor, în condiţiile în care timp de 2 ani nu vor mai exista absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii din rândul cărora să poată fi numiţi judecători/procurori stagiari.

„Prezentul proiect instituie, cu caracter temporar, soluţii legislative derogatorii de la prevederile Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Legea 242/2018, asigurându-se caracterul unitar al întregii reglementări: stabilirea la 2 ani a duratei cursurilor auditorilor de justiţie admişi la Institutul Naţional al Magistraturii în anii 2020 şi 2021; stabilirea la 1 an a duratei stagiului judecătorilor şi procurorilor care au fost admişi la Institutul Naţional al Magistraturii în anii 2020 şi 2021; unele aspecte referitoare la verificarea condiţiei bunei reputaţii şi a celei de a fi apt psihologic şi medical pentru exercitarea funcţiei, în cazul candidaţilor la concursurile menţionate”, mai arată documentul.

Grupul de comunicare strategică raportează alte 214 de cazuri, totalul românilor infectați cu COVID-19 ajungând la 24.505. 17.187 de persoane s-au vindecat și 1.539 au decedat

Articolul precedent

Directorul Unifarm este acuzat că a pretins 760 000 euro mită pentru un contract neconform de achiziționare a echipamentelor de protecție

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual