sursa foto: wsj.com
FactualSpot

Măsurile de relaxare din a treia etapă COVID-19: călătorii de vacanță fără carantină, ieșiri la mall-uri și piscine, grădinițe redeschise și zboruri reluate

0

La ședința CNSU din seara de 11 iunie a fost adoptată o Hotărâre care relaxează cadrul juridic restrictiv al stării de alertă, în contextul epidemiologic actual al virusului COVID-19 în România. Măsurile vor fi aplicabile începând cu luni, 15 iunie, marcând a treia etapă de relaxare de la încetarea regimului stării de urgență.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prezidat de prim-ministrul Ludovic Orban, din a cărui conducere fac parte și ministrul de Interne, Marcel Vela, șeful DSU, Raed Arafat și ministrul administrației, Ion Ștefan, a decis ca din 15 mai să permită întrevederile într-un număr mai mare în rândul persoanelor care nu locuiesc împreună: față de maximul de 3 persoane admis acum într-un grup pietonal, va fi încuviințat un grup de până la 6 persoane. De asemenea, același număr de persoane este permis la desfășurarea sporturilor individuale în aer liber permise din 15 mai, ori la alte activități recreative.

Persoanele care călătoresc în state cu un număr mic de cazuri COVID-19 nu vor mai sta în carantină sau izolare la domiciliu. Țările cu coeficient mic de contagiozitate (mai mic de 5 cazuri la milionul de locuitori) vor fi stabilite de INSP pentru a excepta călătorii sosiți din respectivele state de la măsura carantinării/izolării la locuință. Exemplele oferite de premierul Orban au fost statele vecine Grecia și Bulgaria, dar și Austria. Este totuși, instituită o limită de 14 zile pentru călătorii al căror punct de plecare nu a fost România, perioadă pe care trebuie să o fi petrecut pe teritoriul statului din care a călătorit.

Piscinele exterioare vor fi redeschise și se va relua și tratamentul balnear. De asemenea, vestea bună pentru cei dornici de activitate fizică este că și sălile de fitness își vor relua programul. Mall-urile își deschid magazinele de luni, mai puțin restaurantele, cafenelele sau cinematografele și locurile de joacă care nu au acces exterior nemijlocit.

Evenimentele private în aer liber vor putea fi organizate în limita a 50 de persoane începând de luni, iar cele în spații închise au un prag maxim stabilit la 20 de persoane.

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii nu vor mai putea sta acasă după 15 iunie beneficiind de asigurarea a 75 la sută din salariu și de aceea se va permite reluarea activității grădinițelor și activităților de tip after-schoool.

Deocamdată, Guvernul nu a decis nimic în privința stării de alertă, o decizie urmând să fie anunțată la începutul săptămânii viitoare, a precizat Ludovic Orban joi seara. Actuala stare de alertă expiră la 16 iunie.

Textul integral al măsurilor de relaxare adoptate în cadrul Hotărârii CNSU

HOTĂRÂRE NR 28 din 11.06.2020 privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual, aplicabile începând cu data de 15.06.2020

Luând în considerare contextul epidemiologic actual, caracterizat de o scădere a incidenţei numărului de cazuri confirmate pe teritoriul naţional, respectiv de o menţinere relativ constantă, la o valoare aproximativă de 2%, a indicelui de confirmare, calculat prin raportarea numărului de teste pozitive la numărul total de teste efectuate,

în condiţiile în care stocurile de materiale şi echipamente medicale sunt suficiente pentru asigurarea capacităţii de gestionare a cazurilor confirmate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar,

având în vedere necesitatea de creare a condiţiilor socio-economice necesare relansării graduale a economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 8′ din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. I) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 Se exceptează de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din ţările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

(2) Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare prevăzută la alin. (1), dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

(3) Persoanele care fie au plecat din România şi petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puţin 14 zile cumulativ în ţări exceptate de măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.

Art.2 Se exceptează de la măsura izolării/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea de activităţi medicale.

Art.3 Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună şi care pot participa la activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeţii, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Art.4 (1) Evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane.

(2) Evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

Art.5 Se măreşte la 6 numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula ori forma grupuri pietonale.

Art.6 Se pot relua zborurile către şi din ţările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină / izolare, stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Art.7 (1) Se reiau activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.

(2) În interiorul centrelor comerciale prevăzute la alin. (1), nu se permite:

a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepţia celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe minime de 2 metri între mese şi cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii la o masă.

b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri şi a cinematografelor.

Art.8 Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de norocîngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis, de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii.

Art.9 Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activităţile.

Art.10 Se reia activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear, cu obligaţia respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art.11 Se permite desfăşurarea activităţilor în creşe, grădiniţe şi after-school pe perioada vacanţei de vară, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

Art.12 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora

Nigel Farage și-a pierdut emisiunea radio, după ce i-a comparat pe protestatarii antirasism cu talibanii

Articolul precedent

Avocatul Poporului avertizează că măsura interzicerii accesului elevilor cu temperatură mare la examene încalcă dreptul la educaţie în condiţii egale și recomandă eliminarea ei

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual