sursa foto: sltn.co.uk
FactualSpot

Marile companii adoptă măsuri împotriva rasismului. Coca-Cola, Unilever și Levi’s boicotează publicitatea pe rețelele de socializare

0

Tot mai multe companii adoptă în ultima perioadă măsuri pentru a înlătura rasismul. Acesta este cazul gigantului Coca-Cola, companiilor precum Levi’s, Dockers și Unilever, care vor întrerupe publicitatea pe platformele de socializare.

Coco-Cola a anunțat vineri, 26 Iunie, că va întrerupe publicitatea pe toate platformele de socializare la nivel mondial, conform cnbc.co, nefiind vorba despre un „boicot” oficial, însă, pentru moment, alege să-și oprească publicitatea: Nu există loc pentru rasism în lume și nu există loc pentru rasism pe rețelele de socializare. Compania Coca-Cola va întrerupe publicitatea plătită pe toate platformele de socializare la nivel mondial pentru cel puțin 30 de zile. De data aceasta, va trebui să reevaluăm politicile noastre de publicitate și să stabilim dacă se impun unele revizuiri”, a declarat directorul executiv al Coca-Cola și președintele, James Quincey.

De asemenea, reprezentanții mărcilor de îmbrăcăminte Levi’s și Dockers au anunțat vineri seara că vor opri anunțurile publicitare pe Facebook și pe Instagram, iar cel mai mare producător de ciocolată din America, Hershey, a precizat că va reduce cheltuielile de publicitate pe Facebook și pe Instagram cu o treime pentru restul anului.

În urmă cu o săptămână, un grup de organizații (Liga anti-defăimare, NAACP, Giganți adormiți, Culoarea schimbării, Presa liberă etc.) au făcut apel către companiile de publicitate în scopul de a boicota Facebook și de a întrerupe publicitatea pentru luna iulie, în semn de solidaritate în demersul stopării rasismului.

Tot vineri, Unilever (ce deține mărci precum Dove, Ben&Jerry’s și Hellmann’s) a declarat că va opri publicitatea pe Facebook, Instagram și Twitter în SUA cel puțin până la 31 Decembrie 2020.

Pe de altă parte, Procter&Gamble a anunțat la începutul săptămânii că analizează toate canalele media, rețelele, platformele de socializare și programele prin care distribuie publicitate: „pentru a se asigura că conținutul și comentariile sunt exacte, respectuoase pentru toți oamenii.”

Grupul francez de cosmetice L’Oreal a anunțat sâmbătă că va elimina cuvinte precum „albire” din produsele sale, pe fondul protestelor globale împotriva rasismului. O declarație de presă transmisă de companie arată că: „Grupul L’Oreal a decis să elimine cuvintele alb/albire, luminos, curat din gama tuturor produselor sale de seară.”

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, în ton cu campania anti-rasism, a anunțat că va implementa noi politici de conectare care să asigure o verificare mai corectă a dezinformărilor de pe platforma sa. Acţiunile companiei sale au scăzut cu 8,3%, cel mai mult în trei luni, după ce Unilever (compania cu cele mai mari investiţii de publicitate din lume) a anunțat că se alătură campaniei de boicot inițiată de organizațiile care luptă împotriva rasismului.

Rezultatele unui număr mai mic de teste anunță 325 noi cazuri depistate COVID-19 pozitiv în ultimele 24 de ore

Articolul precedent

Campania “Stop hate for profit”, de boicotare a publicității pe rețelele de socializare, se extinde în afara granițelor SUA

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual