sursa foto: digi24.ro
FactualSpot

MAI supraveghează zonele cu infracționalitate ridicată cu ajutorul elicopterelor din dotare

0

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat la începutul săptămânii, că va spori numărul forțelor de ordine în zonele cu infracționalitate ridicată, pe fondul tensiunilor apărute în jurul sărbătorilor Pascale, generate de restricționările de circulație impuse prin starea de urgență.

S-a dispus o serie de acțiuni suplimentare pentru controlarea zonelor considerate cu risc criminogen ridicat. Sunt vizate comunități de persoane care au revenit în țară în ultima perioadă, cunoscute cu preocupări infracționale”, a transmis MAI într-un comunicat de presă.

Măsurile de prevenție au fost sporite nu doar prin majorarea numărului de agenți ai ordinii publice, dar și prin mijloace de supraveghere: două elicoptere MAI survolează mai multe zone din București și județele Ilfov, Ialomița, Prahova, Argeș, Teleorman, Giurgiu și Călărași.

Un elicopter a fost surprins noaptea trecută în zona comunelor Bărbulești-Bărcănești, din Ialomița, unde în urmă cu o zi mai mulți localnici au agresat verbal polițiștii care au intervenit în cazul unul șofer beat la volan. Și cartierul Rahova din capitală a fost sub supravegherea poliției și jandarmeriei, în urma unui incident violent desfășurat în seara de Paști.

La nivel național, vor acționa suplimentar fata de dispozitivul curent, 154 de grupe (constituite din 4-10 membri), efective din cadrul :  Serviciului pentru Intervenții și Actiuni Speciale al Politiei Romane – 4 grupe; Serviciilor pentru Acțiuni Speciale ale fiecărui județ, cu câte 2 grupe; Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, cu 18 grupe; Direcției Generale de Jandarmi a Municpiului București, cu 12 grupe; celor 8 Grupări Mobile de Jandarmi, cu câte 4 grupe”, se mai arată în comunicatul transmis de MAI.

Ministerul Apărării Naționale va repatria 70 de militari români din Irak, Afganistan și Republica Centrafricană pentru siguranță medicală, în lupta cu coronavirus

Articolul precedent

Statul american Missouri dă în judecată China pentru efectele coronavirusului și pentru cât de puține măsuri a luat pentru a opri pandemia

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual