Administrația Prezidențială a anunțat că președintele României, Klaus Iohannis va face o declarație de presă înainte de ședința cu membrii Guvernului privind măsurile necesar a fi luate pentru prelungirea stării de urgență.
Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis au fost:
- Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită, și, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare, avem intre timp peste 7.200 de cazuri de persoane infectate.
- Avem, de ieri până astăzi, 20 de persoane care au murit. Avem, de ieri până astăzi, peste 40 de persoane în plus infectate cu coronavirus
- Ca sa fie foarte clar ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea, repet, cuvântul de ordine este „stați acasă!”
- Este regretabil să observăm în viața noastră și în viața publică de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa zis acord încheiat între MAI și BOR. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se întâmplă. Nu este cazul să ne relaxăm. Peste câteva minute voi începe o ședință cu premierul Orban, ministrul Vela și alți miniștri
- Voi solicita ministrului Vela să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care respectă principiul „stați acasă” care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care respectă ordonanțele militare
- Indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care vi-l spun și medicii, în frunte cu ministrul Sănătății, experții OMS: Stați acasă, altfel, după sărbători vom avea înmormântări
Pentru a afla ce măsuri sunt dispuse în următoarele 30 de zile, în regim de stare de urgență vă invităm să accesați următorul articol.
Comentarii