sursa foto: oradesibiu.ro
FactualSpot

Legea care obligă angajatorii să acorde zile libere pentru părinții elevilor de până la 12 ani, adoptată în Parlament

0

Legea privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ a fost adoptată de Parlament, urmând să fie trimisă spre promulgare de Președintele României. Măsura va intra în vigoare la 3 zile după ce va fi publicată în Monitorul Oficial și va fi obligatorie pentru toți angajatorii, atât din mediul public cât și din mediul privat.

Procedura legislativă a fost completată în Parlament, după ce astăzi, proiectul legislativ a fost adoptat în ședința de la ora 14:00 a Camerei Deputaților, for decizional în adoptarea legii ordinare din domeniul muncii. Tot astăzi, înainte de ședința deputaților, membrii Comisiei de muncă a camerei parlamentare au adoptat în unanimitate un raport de admitere la inițiativa legislativă. Proiectul a trecut de votul Senatului pe 3 iulie 2019.

Ce categorie de părinți poate beneficia de noua lege?

Normele adoptate prevăd posibilitatea de a acorda zile libere părinților ai căror copii au vârsta de până la 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ. De această măsura vor putea beneficia și părinții persoanelor cu dizabilități de până la 18 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ. 

Când și cum se acordă zilele libere pentru părinți?

Doar unul dintre părinți, ori tutorele poate beneficia de zile libere din partea angajatorului pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Indiferent de numărul de copii ai familiei, numai unul dintre părinți poate solicita zile libere. Potrivit amendamentelor decise în comisie, zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemuncă.

Zilele libere se acordă pe baza unei declarații pe proprie răspundere, semnată de către ambii părinți, sau de către tutorele legale în cazul familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.

Atenție! Legea prevede anularea acestui beneficiu și  a posibilității ulterioare de a beneficia de prevederile legii în cazul care se dovedește că ambii părinți au solicitat simultan zile libere.

Indemnizația pentru fiecare zi liberă va fi de 75% din salariul corespunzător stabilit prin contractul de muncă, însă nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. Sumele indemnizațiilor vor fi acoperite de capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri si cheltuieli al angajatorului.

Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate vor fi înapoiate Fondului de garantare din bugetul de stat, potrivit unei proceduri stabilită prin hotărâre a Guvernului.

Procesul legislativ a fost urgentat de situația generată de pandemia coronavirus. Toate şcolile şi grădinţele sunt închise începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie. Există posibilitatea ca măsura să fie prelungită de către  Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, dacă situația o va impune.

Avocatul Poporului solicită Președintelui instituirea stării de urgență la nivel național

Articolul precedent

A fost aprobat proiectul de lege care i-ar permite lui Vladimir Putin să fie reales în 2024. Modificările constituționale vor fi supuse unui referendum în aprilie

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual