sursa: wall-street.ro
FactualSpot

Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul intentat la CEDO împotriva statului român. Curtea: prin decizia de demitere i s-au încălcat dreptul la liberă exprimare a unei opinii profesionale și dreptul la Justiție

0

Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul intentat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce a fost revocată din funcție pe 9 iulie 2018, prin decretul președintelui Klaus Iohannis, în urma unei decizii a Curții Constituționale.

Cu unanimitate de voturi, CEDO a decis că reclamantei i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar.”

Curtea a precizat că există o încălcare a articolelor 6.1 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Laura Codruța Kovesi nu a cerut despăgubiri statului roman, iar reparația este una morală.

CEDO transmite că încetarea prematură a mandatului reclamantei a fost o sancțiune deosebit de severă, care, fără îndoială, a avut un „efect înfiorător”, prin faptul că descurajează și alți procurori și judecători să participe la dezbaterile publice privind reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, privind aspecte referitoare la independența sistemului judiciar”.

Totodată, Curtea precizează că „reclamanta și-a folosit puterea legală pentru a începe investigațiile privind suspiciunile de infracțiuni de corupție comise de membrii Guvernului în legătură cu legislația extrem de contestată și pentru a informa publicul despre aceste investigații. De asemenea, a profitat de posibilitatea de a-și exprima opinia direct în mass-media sau în cadrul adunărilor profesionale”, transmite CEDO.

Întreaga decizie poate fi consultată AICI.

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a scris, în februarie 2018, un raport în care invoca trei decizii ale Curții Constituționale referitoare la activitatea DNA și câteva declarații făcute de Laura Codruța Kovesi în cadrul unor interviuri acordate presei internaționale. Acest raport a stat la baza cererii revocării din funcție a șefei DNA.

Președintele Klaus Iohannis a refuzat inițial să semneze decretul de eliberare din funcție a Laurei Codruța Kovesi, însă, prim-ministrul de la acea vreme, Viorica Dăncilă a sesizat judecătorii CCR, care au decis în favoarea cererii lui Tudorel Toader.

Articolul 6.1  prevede dreptul la o audiere echitabilă, Laura Codruța Kövesi invocând că nu s-a putut apăra în fața unei instanțe în privința demiterii disciplinare din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Cu privire la articolul 10, Kovesi susține că a fost eliberată din funcție din cauză că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale care au afectat sistemul judiciar.

După revocarea sa din funcție, fosta șefă DNA s-a înscris în cursa pentru șefia primului parchet european, fiind confirmată în funcție și devenind oficial, primul procuror-șef european, în octombrie 2019.

Apple și Google nu vor permite utilizarea urmăririi locației în aplicațiile de urmărire a persoanelor infectate cu COVID-19

Articolul precedent

România a ajuns la 13.837 de infectări cu COVID-19. 5.454 de persoane s-au vindecat și 827 au decedat

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual