sursa: presidency.ro
FactualSpot

Klaus Iohannis consideră remanierea o farsă și nu ia act de demisiile miniștrilor

0

Astăzi, în jurul orei 17:00, președintele Klaus Iohannis a răspuns în mod public de la Palatul Cotroceni scrisorii primite săptămâna trecută din partea premierului Viorica Dăncilă cu privire la noua remaniere guvernamentală.

Persoanele vizate de această posibilitate a remanierii sunt Rovana Plumb și Natalia Intotero, care doresc să renunțe la funcții pentru a se implica în campania pentru alegerile europarlamentare (acestea candidează pe lista PSD), precum și Tudorel Toader. Propuși să ocupe locul miniștrilor au fost Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu și Eugen Nicolicea. Însă, Președintele a declarat astăzi că aceștia pur și simplu nu sunt pregătiți și că nu au ținuta necesară pentru a ocupa aceste poziții.

Declarația președintelui:

Această remaniere este un fel de farsă și nu are nimic de a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, chit că de așa ceva am avea nevoie. Nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României. Este acuzată de o răfuială mai degrabă, din interiorul PSD-ului. Ca atare, mi se pare că  această remaniere întreagă  este neavenită.

Pe de altă parte, avem cele 3 demisii și la un moment dat evident că aceste 3 persoane vizate vor pleca. Însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniștri care pleacă, sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcția de ministru și în consecință nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă.

Pentru a merge totuși mai departe, am avut o discuție telefonică cu doamna prim-ministru și am rugat-o, fie să vină cu alte propuneri pentru persoanele care vor prelua cele 3 portofolii, fie să vină cu propuneri pentru miniștri interimari până când PSD vine cu niște propuneri pe care le pot accepta.”

Întrebat ce se va întâmpla dacă se va ajunge la varianta restructurării iar PSD-ul va veni cu aceleași propuneri, Președintele a răspuns: “Deocamndată suntem în situația unei remanieri solicitate pe care am refuzat-o ca principiu. Dacă în această fază, înainte să scriu eu vreun răspuns sau vreun decret, Parlamentul încearcă o restructurare, atunci vom vedea dacă vor reuși în Parlament, dar o astfel de restructurare, aș trata-o ca pe o încercare de a ocoli pe Președinte și vom vedea împreună cu departamentul de specialitate, ce acțiuni juridice s-ar impune atunci.”

Deputații vor vota mâine viitorul codurilor penale

Articolul precedent

Surse : Dăncilă nu acceptă varianta restructurării  guvernului. Noile nume propuse pentru funcțiile de miniștri

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual