sursa foto: WTTJ
FactualSpot

În premieră, UE condiționează acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept și de obiectivele climatice

0

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind acordarea fondurilor europene, pentru prima dată condiţionând acest acord de respectarea principiilor democratice şi a statului de drept. Liderii statelor europene și ai instituțiilor UE au ajuns la un acord în ceea ce privește un pachet comun de bugete ce totalizează 1824,3 miliarde de euro, un plan stabilit atât pentru bugetul multianual european 2021-2027 cât și un plan de redresare a statelor afectate de criza COVID-19, marţi dimineaţă, la finalul unui summit extraordinar la Bruxelles, a anunţat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Este prima dată în istoria Europei când bugetul este legat de obiective climatice şi de respectarea statului de drept pentru acordarea finanţărilor”, a afirmat Charles Michel în conferinţa de presă organizată după patru zile şi patru nopţi de negocieri dificile.

Preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a explicat că: „Comisia Europeană a propus un instrument pentru a lua măsuri cu majoritate calificată în cazul încălcării statului de drept. A fost luat un angajament foarte clar pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii şi a controla mai strict fondurile europene.”

Ungaria şi Polonia sunt în colimatorul Bruxellesului după ce au adoptat măsuri considerate că subminează normele juridice şi valorile democratice europene. Cele două ţări fac obiectul procedurii prevăzute de articolul 7 al Tratatului privind Uniunea Europeană, care oferă UE posibilitatea de a sancţiona un stat membru care nu respectă valorile fundamentale europene.

Conform mecanismului avut în vedere, orice măsură ar trebui aprobată cu majoritate calificată dintre statele membre (cel puţin 55% dintre ţările UE, reprezentând minimum 65% din populaţia totală), ceea ce este mai dificil de realizat decât ceea ce propusese iniţial Comisia Europeană.

Lansarea procedurii articolului 7 contra Poloniei datează din decembrie 2017. În septembrie 2018, aceeaşi procedură a fost deschisă contra Ungariei, de această dată la iniţiativa Parlamentului European. Ambele proceduri sunt pentru moment suspendate până la reuniuni viitoare.

România va beneficia de un buget în valoare de  79.917.000.000 euro pentru a realiza proiecte europene în reconstrucția țării.

#DosarulVâlcov –> Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, condamnat într-un nou dosar de corupție la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Articolul precedent

Amenzi pe plajele de pe litoral de peste 500.000 de lei pentru nerespectarea clauzelor contractuale de către operatori

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual