sursa foto: cotidianul.ro
FactualSpot

Impozitarea pensiilor speciale cu 85% a fost votată în Parlament. PSD amenință Guvernul cu o moțiune de cenzură și solicită creșterea pensiilor și alocațiilor promise

0

Proiectul pentru modificarea şi completarea articolului 101 din Legea 227 privind Codul Fiscal, privitor la impozitul perceput de stat din venitul din pensii a fost aprobat de Parlament. Deputații au avut votul final azi în calitate de Cameră Decizională, când numărătoarea a arătat 309 voturi „pentru” și un singur vot împotrivă, din partea fostului social-democrat, Dorel Căprar, actual PPU.

Astfel, veniturile lunare  din pensie și/sau din indemnizație pentru limită de vârstă, de la unul sau mai mulți plătitori, care depășesc cuantumul de 7000 de lei vor fi impozitate cu un procent de 85%.

Proiectul legislativ a revenit pe ordinea de zi a Camerei Deputaților într-o zi în care erau de așteptat dezbateri privind aprobarea  Hotărârii de Guvern pentru prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, însă planurile au fost deturnate de o omisiune legală. 

Deși la instaurarea stării de alertă este necesară aprobarea Parlamentului în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviințare, pentru prelungirea stării de alertă normele nu specifică necesitatea aprobării de partea Parlamentului, o scăpare a parlamentarilor PSD care au adoptat pe repede înainte Legea 55/2020 pentru a controla activitatea Guvernului de acționa pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Decizia Partidului Social Democrat după „cel mai mare abuz de putere avut loc în România” realizat de Guvern, realizat prin ocolirea Parlamentului, potrivit declarațiilor președintelui formațiunii, Marcel Ciolacu, este de a sesiza Curtea Constituțională cu încălcarea legii fundamentale.

În plus, PSD și-a anunțat intenția de a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, care va fi depus Parlamentului spre Dezbatere în a doua zi după ce starea de alertă se va încheia: „Începând de astăzi parlamentarii partidului social democrat încep să lucreze la textul moțiunii de cenzură ”.

Cu acest amendament adoptat în Parlament, legea este trimisă spre promulgare Președintelui Klaus Iohannis, iar social-democrații somează premierul Orban să dispună dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor din bugetul disponibilizat.

Categoriile de pensii care vor fi impozitate

a.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;

e.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f.indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare;

h.pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare;

i.pensii militare prevăzute de Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (militari, polițiști, jandarmi, agenți din penitenciare, servicii secrete);

j.indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene);

k.indemnizaţia lunară acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român prevăzută de Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului de joi, 18 iunie, pentru că se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor.

Pentru că în această lege (cea privind impozitarea pensiilor care urmează să fie adoptată de Camera Deputaţilor miercuri – n.r.) se face referire inclusiv la categoria parlamentari, pentru a nu exista niciun fel de dubiu de neconstituţionalitate, vă propun ca mâine (joi – n.r), în plenul reunit, să introducem acest proiect la plenul reunit strict pentru articolul care face referire la parlamentari. Aşa cum ştiţi, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Preşedintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineaţă va face şedinţă, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituţională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România”, a spus liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul legislativ a fost inițiat de senatorul PSD Teodorovici în septmebrie 2019 și adoptat de Senat în forma impozitării cu 30% a pensiilor speciale cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei, iar cele ce excedează acest prag vor avea o taxă de impozitare formată din 50% din sumele excedente plus suma fixă de 900 de lei.

Numărul de beneficiari civili de pensii speciale era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Google, amendat de CNCD pentru că nu a schimbat denumirea „Catedrala Prostirii Neamului” pe aplicația Maps. Motorul de căutare trebuie să își modifice pagina principală

Articolul precedent

Tentativa la omor a fetei din Mehedinți a determinat modificarea Codului Penal: liberarea condiționată este blocată pentru infracțiuni grave asupra persoanei

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual