sursa foto: votnutroc.ro
FactualSpot

Impactul observatorilor independenţi la vot. Te poţi înscrie şi tu până pe 18 noiembrie

0

Pentru a combate fenomenul trocului electoral și a asigura respectarea principiului constituțional ale suveranității naționale, câteva organizații nonguvernamentale au inițiat proiecte de implicare a societății civile în procesul electoral pentru a asigura corectitudinea în desfășurarea acestuia.

Cei care doresc să fie voluntari în observarea procesului electoral și sesizarea neregularităților sau fraudelor la vot pot obține o acreditare în acest sens prin intermediul proiectelor susținute de aceste ONG-uri.

Dacă ești un cetățean cu drept de vot care nu face parte dintr-un partid politic atunci și tu te poți înscrie pe una dintre platformele asociațiilor sau fundațiilor care desfășoară activități de apărare a democrației și a drepturilor omului.  Vot Nu Troc sau Fiecare vot contează sunt două dintre inițiativele de voluntariat pentru observatorii independenți.

Redacția PeROL.ro a contactat unul dintre membrii ONG-ului FunkyCitizens, asociația care organizează proiectul Vot Nu Troc, pentru a aduce mai multe informații despre decursul acestei inițiative în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat în data de 10 noiembrie pe teritoriul României și între 8 și 10 noiembrie în restul lumii. Astfel, Cosmin Pojoranu, director de comunicare Funky Citizens relatează o perspectivă din interiorul proiectului asupra activității desfășurate de observatorii independenți.

Cum a fost privită această inițiativă?

Observatorii seniori, cei care nu se află la prima observare, sunt din ce în ce mai pregătiți, grație experienței din teren din anii trecuți. Ei abia așteaptă să mai facă niște „turism electoral” în sensul pozitiv – adică să viziteze câteva secții din mediul rural pentru a se asigura că votul e corect. Observatorii juniori s-au bucurat de un contact frontal cu democrația, pe care au văzut-o la lucru direct din primul rând, adică din secția vot. Per total, feedback-ul primit de la voluntarii observatori a fost că ar repeta experiența, chiar dacă e una solicitantă pe alocuri. Am avut o diversitate mare de observatori, despre care am relatat pe Facebook-ul meu, aici.

Câți voluntari s-au înscris pentru a supraveghea primul tur al alegerilor?

Pe platforma www.votnutroc.ro s-au înscris peste 450, dar din aceștia au finalizat procesul birocratic în jur de 300. Colegii de la FiecareVot.ro au avut și ei în jur de 500.

Care este rolul observatorilor și cum impactează procesul electoral?

Rolul este esențial, întrucât sunt elementul surpriză la care nu se așteaptă cei care sunt puși pe furăciuni. Impactul este mai mare decât cel bănuit, pentru că simpla prezență a observatorului în secție scade riscul de fraudă. Dar nu întotdeauna e vorba de rea voință, uneori e vorba și de neștiință. Observatorul are ca armă legea și ne are pe noi ca sprijin, așa că ori de câte ori sesizează ceva cu potențial de neregulă, ia legătura cu noi, pentru a ne sfătui despre calea optimă de a acționa. Cel mai des utilizat instrument este sesizarea către președintele biroului electoral al secției de votare – care poate fi făcută fie verbal, fie scris. Au fost, desigur, și cazuri în care observatorii au apelat direct autoritățile, în speță poliția.

Ne puteți descrie pe scurt cum sunt instruiți membri observatori?

Anul acesta au avut parte de un training online, adică un video înregistrat de noi și diseminat spre ei. Au avut, de asemenea, parte de asistență pe tot parcursului votului, prin telefon, email și grupuri regionale de WhatsApp.

Au fost sesizate din partea observatorilor cazuri de fraudă electorală?

Da. Cele mai multe fiind realizate prin influențarea celor bătrâni în exercitarea dreptului lor electoral în favoarea unui anumit candidat.

„Traficul electoral s-a reinventat si s-a transformat. microbuzele sunt, chiar si pentru PSD, prea mult. dar n-ai cum sa dovedesti ca masina cu numere provizorii de Olt (masina de serviciu a primarului – caz real, trait) care aduce din jumatate in jumatate de ora cate 3-4 oameni sa voteze, face trafic electoral. pentru ca, nu-i asa?, soferul si-a adus rudele. si mno, are familie mare”.  Acesta este doar un fragment din relatarea Dianei Pop a aventurilor sale în activitatea de observare electorală.

Cum au fost primiți voluntarii de către membrii comisiilor electorale?

În general aș spune că au fost primiți bine, în limitele bunului simț, dar depinde de poziția pe hartă a secției. De pildă cei din mediul rural (sud) au fost mai ostili, dar acest lucru s-a întâmplat și la secții din București, în Băneasa sau Rahova, când, dintr-un exces de zel, președinții biroului electoral al secției de votare au refuzat accesul observatorilor pe motiv de „dosar cu șină”. După telefoane la Biroul Electoral Județean, li s-a permis accesul.

Câte înscrieri ați înregistrat pentru cel de al doilea tur de scrutin și până când se mai pot face înscrieri?

Nu avem încă o evidență exactă, pentru că majoritatea voluntarilor înscriși până acum au optat și pentru observarea celui de-al doilea tur. De altfel, procesul de înscriere încă este deschis până vineri, 15 noiembrie, pentru cei din diaspora, respectiv până luni, 18 noiembrie (ora 23:59) pentru observatorii din țară. În weekend vom fi prezenți și la evenimentul TEDxBucharest, unde vom face înscreri pe loc doritorilor.

SURSE: Adina Vălean este comisar european din partea României pentru portofoliul la Transporturi

Articolul precedent

Consiliul italian a fost inundat imediat după respingerea măsurilor pentru schimbarea climatică

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual