sursa foto: meetappevent.com
FactualSpot

Hotărârea nr. 32 a CNSU: organizatorii de evenimente riscă suspendarea autorizațiilor de funcționare dacă nu respectă regulile sanitare și de distanțare socială

0

În urma ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condusă de premierul Ludovic Orban, care a avut loc luni, 29 Iunie, a fost adoptată Hotărârea cu numărul 32. Între cele mai importante măsuri se află și propunerea de a suspenda autorizația de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, în măsura în care în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.

Prin această Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități. Totodată, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu este obligatorie izolarea la domiciliu a cetățeniilor care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.

Alte deciziile luate de CNSU luni sunt:

  • Activitatea centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilități sau alte persoane vulnerabile se va desfășura după un program de lucru avizat de direcțiile județene de sănătate publică;
  • Organizatorilor de activități și evenimente care nu respectă regulile de siguranță sanitară li se poate aplica sancțiunea complementară de suspendare a autorizației de funcționare;
  • Se permite organizarea și desfășurarea antrenamentelor și cantonamentelor colective, în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal, inclusiv de amatori;
  • Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
  • Se permite organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice desfășurate în aer liber, cu participarea a maxim 200 persoane și sub supravegherea unui medic epidemiolog;
  • Se permite organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară;
  • Se va înlocui noțiunea de “triaj epidemiologic” cu “triaj” în privința activităților desfășurate de instituțiile şi autorităților publice, operatorii economici şi profesioniștii, la intrarea în sediul acestora.

Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU își au fundamentul în recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și se vor aplica începând cu data de 1 iulie 2020, se arată în comunicatul transmis.

Documentul integral poate fi consultat AICI.

François Fillon, fost premier al Franței, a fost condamnat la închisoare pentru angajarea fictivă a soției sale

Articolul precedent

Parlamentul chinez a adoptat legea privind securitatea națională în Hong Kong, crescând tensiunile cu Occidentul

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual