sursa foto: blacknews.ro
FactualSpot

Greta Thunberg și Sustaina Claus participă la COP25. Summit-ul ONU cu privire la schimbările climatice, la Madrid

0

În perioada 2-14 decembrie are loc Summitul asupra Climei, care ar trebui să pună bazele unei noi etape de acţiune climatică, în prezenţa a 50 de şefi de stat sau de guvern şi a reprezentanţilor principalelor organisme internaţionale.

Conferința ONU privind schimbările climatice 2019, ce are loc la Madrid, va include diverse evenimente mandatate și conexe în cadrul Conferinței părților (COP), Organismului subsidiar pentru implementare (SBI) și Organismului subsidiar pentru consultanță științifică și tehnologică (SBSTA).

Evenimentele președinției sunt organizate de Chile și includ discuții despre subiectele precum oceane, știință, păduri, agricultură, adaptare, finanțe, energie și ambiție. Pentru o imagine de ansamblu a evenimentelor, consultați programul general.

Segmentul la nivel înalt al conferințelor ONU privind schimbările climatice va avea loc în 10 și 11 decembrie 2019, în cadrul căruia șefii de stat și de guvern, miniștrii și alți șefi de delegații sau demnitari vor transmite declarații naționale.

Evenimentele cu privire la acțiunea climatică globală sunt o demonstrație palpabilă, potrivit cărora un număr tot mai mare de noi voci din partea guvernelor, orașelor, statelor, afacerilor, societății civile și organizațiilor multilaterale iau măsuri de colaborare și transformare.

La Summitul asupra Climei, va veni și un Moș Crăciun, din Tărâmul Conştiinţei, îmbrăcat în tradiţionalul costum roşu şi fes tivit cu alb pe cap, care va încerca să deschidă minţile privind consumul responsabil.

Moşul „Sustaina Claus” este de fapt canadianul Phillip McMaster, care dă asigurări că a asistat la toate summiturile climei, de la COP21 desfăşurat la Paris, participând la Madrid pentru a da sfaturi dedicate protecţiei mediului.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, este prezent la summit. El a susținut că îndeplinirea ţintelor de reducere de emisii pentru 2030 presupune o transformare profundă la nivelul societăţii autohtone, a comportamentului şi a modelului economic: „Este foarte important de subliniat că la nivel european facem toate eforturile în acest sens. Ne aflăm aici să finalizam pachetul de reguli de implementare a Acordului de la Paris. O dată cu aceasta, vom intra într-o eră cu totul nouă, aceea de implementare, aceea de a face cu adevărat ca lucrurile să se întâmple. România şi-a atins ţintele de reducere asumate pentru anul 2020, însă atingerea ţintelor pentru 2030 reprezintă atât o provocare, cât şi o oportunitate pentru dezvoltarea inteligentă a economiei naţionale.”

Alexa a mai arătat că: „Voi lucra împreună cu colegii mei din guvern pentru a identifica soluţiile cele mai bune pentru fiecare sector al economiei. Vom implica toţi actorii, din zona instituţiilor publice, a mediului de business, a mediului financiar-bancar, a mediului academic şi societăţii civile, în asumarea eforturilor pe care trebuie să le depunem cu toţii”. Ministrul a declarat că, imediat după întoarcerea la Bucureşti, va convoca Comisia Naţională de Schimbări Climatice. De asemenea, acesta şi-a exprimat decizia de a pune în practică acţiunile climatice cu cel mai mare potenţial de creştere a economiei naţionale, de a asigura integritatea mediului şi de a proteja cetăţenii expuşi riscurilor climatice.

Greta Thunberg, adolescenta suedeză, în vârstă de 16 ani, activista în domeniul mediului, care încearcă să oprească încălzirea globală și schimbările climatice, va fi și ea prezentă la Summitul ONU.

Cum știi că un produs este cu adevărat bio?

Articolul precedent

Lipsa căldurii – generatoare de meme și proteste în Capitală

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual