sursa foto: gsp.ro
FactualSpot

Gigi Becali cere „albirea” sa după executarea pedepsei penale. Explicații juridice: de ce va fi respinsă cererea sa de reabilitare

0

Finanțatorul echipei FCSB, George Becali, s-a prezentat, joi dimineaţa, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a cerut reabilitarea judecătorească pentru mai multe interdicţii, pe care le are în trei dosare.

Vin la Înalta Curte fără belele, vin cu pace adică, vin pentru albire. (…) Este, să spunem, o mică îndreptare. Interdicţiile sunt de a alege şi de a fi ales. Oricum nu mă interesează funcţia de demnitate publică, să aleg, să zicem aşa şi aşa. Ca să candidez nu mă interesează. Deci, nu e mare lucru. Trebuie această reabilitare. Dacă nu o ceri, nu o iei niciodată”, a declarat omul de afaceri, la intrarea în sediul Instanţei supreme.

Eu am spus că au trecut 4 ani (…) conform Codului Penal. Și am făcut faptele pe care le-am făcut și deja, consider eu, că m-am reabilitat și m-am îndreptat. Procurorul, el se opune, normal, de aia e convocat să se opună, dar nu a fost așa de vehement împotrivă. (…) Este doar o reabilitare. Dacă vor judecătorii să dea, dau, dacă nu mai trece un an și se face reabilitare de drept. M-ai înțeles?”, a spus Gigi Becali la ieșirea din sala de judecată a Curții Supreme.

De ce nu poate fi acceptată de instanță cererea de reabilitare formulată de George Becali

Într-adevăr, pentru a fi reabilitat trebuie să se împlinească termenul de 4 ani, potrivit articolului 166 alin.(1) litera a) din Codul Penal. Însă termenul de reabilitare curge de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.

Omul de afaceri a fost eliberat condiţionat în aprilie 2016 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat un an şi zece luni, din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni, primită în urma contopirii sancțiunilor aplicate prin judecarea a trei dosare penale.

Au trecut aproape 4 ani de la eliberarea sa, însă pedeapsa se consideră executată după expirarea termenului de supraveghere care este egal cu intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei. Așadar termenul de reabilitare de 4 ani a început să curgă abia în decembrie 2018.

Reabilitarea judecătorească a lui George Becali va putea fi acceptată la sfârșitul anului 2022.

Guvernul a pregătit o lege pentru alegerea primarilor în două tururi, pentru care își va angaja răspunderea în Parlament. Președintele PSD anunță o moțiune de cenzură. Atacul va fi susținut de UDMR

Articolul precedent

O nouă intenție de reglementare a trotinetelor electrice. Sugestiile pot fi trimise până pe 25 ianuarie. Ce prevede proiectul Ordonanței?

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual