sursa foto: unibuc.ro
FactualSpot

Facultatea de Drept, singura de la Universitatea din București care menține metoda examenului scris la studiile de licență. Înscrierea se face exclusiv online

0

Facultatea de Drept a Universității din București a anunțat că păstrează metoda de examinare scrisă pentru admiterea la cursurile de învățământ superior, însă înscrierea la examenul de admitere va avea loc exclusiv online, se arată într-un comunicat publicat astăzi pe site-ul Facultății.

Modalitatea de admitere la studiile de licență va păstra forma unui examen scris, desfășurat față în față, ce urmează să aibă loc la data de 22 iulie 2020 (sub condiția menținerii calendarului privind examenul de bacalaureat). Decizia a fost adoptată cu o largă majoritate de membrii Consiliului Facultății, într-o ședință organizată în perioada 7-9 mai 2020, în urma unei chibzuințe temeinice.

“Comunitatea academică a Facultății de Drept este conștientă de necesitatea respectării regulilor de distanțare socială impuse de situația epidemiologică actuală, dar și de dezideratul păstrării standardului de calitate devenit deja o tradiție la Facultatea de Drept”, se arată în comunicat.

Totodată, Facultatea a mai arătat că disciplinele de concurs se studiază, în cea mai mare parte, prin îndelungi eforturi individuale și delicate sacrificii familiale. Prin urmare, înlocuirea, cu puțin timp înainte de data stabilită pentru concurs, a examenului la gramatică și economie cu orice altă cerință ce ar presupune doar depunerea unui dosar ar putea crea nedreptăți.

Conducerea Facultății de Drept a mai anunțat că va elabora, în perioada următoare, un set de reguli care să permită organizarea examenului cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială prevăzute de reglementările în vigoare. Pentru a evita pe cât posibil contactul cu alte persoane, înscrierea la examenul de admitere va avea loc exclusiv online, iar concursul se va desfășura în mai multe spații aparținând Universității din București.

De asemenea, au fost puse bazele unui parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București care va permite găzduirea candidaților și în spațiile acestei universități, în cazul în care numărul mare de candidați va impune acest lucru.

Informațiile cu privire la desfășurarea examenului, precum și cele referitoare la înscriere și la măsurile sanitare care vor trebui respectate, vor fi disponibile în timp util pe pagina web a Facultății de Drept a Universității din București.

La celelalte facultăți din cadrul Universității din București, metoda de admiterea se bazează pe medie și pe anumite note obținute la bacalaureat la diferite discipline, în funcție de specificul facultății.

Fără carantină pentru turism, de la 1 iunie, între Bulgaria, Grecia și Serbia. România nu aplică încă măsurile de relaxare pentru vacanțe

Articolul precedent

Ministrul Afacerilor Interne: Nerespectarea obligativității purtării măștii va fi sancționată cu amendă

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual