Sursa: independent.ie
EsențialSpot

Efectul de boomerang al justiției televizate

0

Justiția este reprezentată legată la ochi, ca semn de imparțialitate, de nepartizanat.

Actul de justiție nu presupune favoritisme, așa cum nu poate presupune emoții. Or, tocmai aici a fost una dintre marile erori în înfăptuirea actului de justiție în cadrul ofensivei anticorupție de la începutul anului 2014.

Adevărat este faptul că niciunul dintre cei care au fost țintele acestui proces, nu erau persoane care aveau inocență în administrarea banului public sau în dedulcirea la tot ceea ce este interzis atunci când te afli în serviciul statului. Dar, la fel de adevărat a fost faptul că au existat abuzuri și încălcări de atribuții pentru a genera ceva ce este incompatibil cu administrarea justiției: emoția. Defilările în catușe, scurgerile de informații din dosare, antepronunțări, transformarea suspectului sau a inculpatului în faptaș înainte de vreo sentință a instanței – toate acestea au fost generatorare de emoții sociale. Astfel s-a obținut un sprijin popular nebănuit pentru tot ce demoniza clasa politică și, implicit, pentru lupta impotriva corupției.

Dar aceia care gestionează și manipulează emoția publică, ar trebui să fie conștienți că este un drum cu două sensuri: la fel de repede cum se formează valul de susținere, la fel de puternic este reculul.

Si astfel ajungem la întrebarea: de ce cetățenii votează cu succes inculpați sau suspecți în dosarele de corupție? Cazurile lui Scripcaru de la Brașov, a primarului Florea de la Târgu Mureș, apetența pentru personaje cu condamnări definitive precum Dragnea, simpatiile pentru doamne precum Udrea sau Bica – toate acestea te fac să te întrebi ce motivează raționamentul din spatele votului sau a unei argumentații favorabile pentru un astfel de personaj.

Iar răspunsul este același: emoția. Același sentiment care a generat blamul, generează și simpatia.

Poveștile spuse în primă fază pe șoptite și care mai târziu ajung subiecte de dezbatere în emisiunile de prime-time sunt motorul schimbării de percepție publică. Astfel, nu mai contează actul de corupție, încadrarea rece de încălcare a legii, ci rămâne în mentalul public doar povestea abuzului: ridicarea în miez de noapte, amenințarea familiei, audierile de peste 10 ore, abuzul procurorului. Aceste elemente, extrem de reale, dar desprinse parcă dintr-un film tragic sunt mult mai ușor de integrat în constiința publică față de încadrarea rece a Codului Penal, pentru că au o mare încărcătură emoțională. În timp ce un act de corupție vorbeste despre funcționarul sau politicianul infractor, povestea unui abuz vorbeste despre omul din spatele funcției, ipostază cu care publicul se identifică mult mai ușor. Iar de aici și până la un vot sau la o abordare partizană nu mai este decât un pas.

Și pentru a nu mai exista astfel de transferuri nefirești, de pactizări ale societății cu agresorul care a practicat furtul organizat ani de zile, emoționalul trebuie să lase locul exclusiv raționalului în administrarea oricărui act de justiție – de la urmărirea in rem sau in personam  și până la sentința finală.

Numai în acest fel justiția televizată va lăsa locul deplin justiției din sala de judecată, astfel încât fapta incriminată – atunci când ea există – să nu poată fi minimizată ca importanță sau chiar ștearsă cu buretele prin invocarea unor proceduri și tehnici inadcvate.

Cine sunt oamenii dreptății? Interviu cu Doru Toma, coordonator Lideri pentru Justiție

Articolul precedent

SURSE: Adunarea Generală de Alegere a Organelor de Conducere a Baroului Bucuresti din nou amânată din lipsă de cvorum

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Esențial