sursa foto: economica.net
De la DosarSpot

#DosarulTAROM –> DIICOT „aterizează” cu o anchetă pentru delapidare

0

Procurorii Direcției de Investigații a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) desfășoară în această dimineață o anchetă la sediul companiei aeriene TAROM cât și la locuințele unor persoane vizate în dosar. Potrivit surselor din cadrul companiei, unul dintre cei vizați este liderul sindical Aurel Curdov.

DIICOT a început urmărirea penală in rem pentru fapte de delapidare la achiziționarea de piese de schimb și constituirea unui grup infracțional organizat.

Conform art.295 din Codul Penal, delapidarea se săvârșește prin însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.  Pedeapsa prevăzută de legea penală pentru săvârșirea acestei infracțiuni este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Monitorul prețurilor–> aplicația care te ajută să fii practic în alimentarea cu carburant

Articolul precedent

UPDATE: Parlamentarii britanici s-au întors cu spatele la deschiderea lucrărilor Parlamentului European. Transmisiune LIVE: Sesiunea inaugurală de la Strasbourg

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar