sursa foto: cotidianul.ro
De la DosarSpot

#DosarulPieptea –> Un fost viceprimar al Capitalei, trimis în judecată de DNA pentru că a pretins 80.000 de euro pentru aprobarea construirii unui supermarket și a unui liceu privat

0

Cornel Pieptea, fost viceprimar al Bucureștiului din partea PNL și consilier general în perioada 2012-2015, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Acesta este acuzat de faptul că, în 2012, ar fi primit 15.000 euro și 150.000 lei ca să aprobe construirea unui supermarket pe DN1, iar, în 2014, ar fi primit 65.000 de euro ca să aprobe construirea unui liceu privat.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat, într-un comunicat de presă, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Pieptea Cornel, care la data faptei era consilier general și lider de grup al unei alianțe politice în cadrul Consiliului General al Municipiului București (C.G.M.B.), sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență. Alte două persoane sunt vizate în dosar.

DNA a precizat că, în cauză, pentru garantarea executării măsurii confiscării și garantarea executării cheltuielilor judiciare s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile și sume de bani ce aparțin unui număr de trei inculpați.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

  • În luna decembrie 2012, inculpatul Pieptea Cornel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit prin intermediul inculpatei Popescu Manuela Violeta, de la administratorul unei societăți comerciale (inculpatul persoană fizică, cetățean român), sumele de 15.000 euro (remiși în sediul Consiliului General al Municipiului București) și 150.000 lei, pentru a–și exercita influența asupra consilierilor din cadrul C.G.M.B., în vederea aprobării unui proiect de hotărâre privind Planul de Urbanism Zonal (PUZ) ce privea construirea unui supermarket pe un teren situat în București. Banii ar fi fost remiși în două tranșe, înainte și după aprobarea hotărârii ce privea PUZ-ul respectiv (18.12.2012).
  • În perioada iunie 2013 – februarie 2014, pentru un motiv asemănător, inculpatul Pieptea Cornel, la data faptei consilier general și lider de grup al unei alianței politice în cadrul Consiliului General al Municipiului București (C.G.M.B.), prin intermediul aceleiași inculpate, ar fi pretins și ar fi primit suma de 65.000 euro de la directorul general al unei instituții de învățământ privat. De data aceasta, PUZ-ul respectiv viza edificarea unui liceu ce aparținea instituției respective, pe un teren situat în București.
  • Banii ar fi fost remiși inculpatei Popescu Manuela Violeta prin intermediul mai multor persoane, una dintre acestea fiind cel de-al patrulea inculpat enumerat la începutul prezentului comunicat.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul București. Față de inculpata Manuela Violeta Popescu, procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei.

Alături de Pieptea au mai fost trimiși în judecată un cetățean român (administratorul supermarketului) pentru complicitate la trafic de influență, și două persoane cu dublă cetăţenie română și turcă (directorul general și administratorul liceului privat) pentru cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

Pentru o infracțiune de trafic de influență, Pieptea riscă o sancțiune cu închisoarea între 2 și 7 ani pentru pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită în calitate de persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Carantina a fost greșit instituită, spune Curtea Constituțională. Starea de alertă nu necesită aprobarea Parlamentului. Ce efecte pot apărea?

Articolul precedent

Liviu Dragnea – intervievat din închisoare cu sau fără acceptul conducerii Penitenciarului Rahova?

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar