sursa foto: b1.tv
De la DosarSpot

#DosarulMăștilorChirurgicale –> DNA a fost sesizat cu un dosar penal pentru abuz de serviciu și fapte de corupție săvârșite în procedura de achiziție a statului de măști chirurgicale

0

În demersurile Guvernului de a procura echipamentele de protecție medicală necesare în această perioadă în care sistemul sanitar e pus la grea încercare, au fost achiziționate prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate un stoc de măști prin încheierea unui contract cadru în valoare de 56 de milioane de lei (12 milioane de euro) cu o societate al cărui obiect de activitate declarat este „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”.

Bogdan Pîrlog, procuror militar la Parchetul Militar București s-a autosesizat la sfârșitul lunii martie în cazul achiziției de măști medicale de la firma Romwine&Coffee, din Giurgiu. Însă, potrivit dispozițiilor legale, acesta nu avea competența funcțională după calitatea persoanei, nefiind vorba de militari implicați, așa că a declinat dosarul la DNA.

”Având în vedere informațiile publicate în spațiul public, privind faptul că Guvernul României, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, a încheiat un acord cadru în valoare de 56 de milioane de lei (12 milioane de euro) pentru achiziționarea de măști de protecție, contractul fiind atribuit SC Romwine&Cofee SRL, înființată în urmă cu un an și având ca obiect principal de activitate „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe”, existând indicii privind conduitele unor funcționari publici care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au îndeplinit un act în mod defectuos, utilizând o societate comercială fără activitate reală, pentru ridicarea artificială a prețului de achiziție a respectivului produs, și prin aceasta cauzând o pagubă bugetului de stat de peste 1.000.000 de euro, obținându-se totodată un folos material pentru persoanele implicate în operațiune (…), ne sesizăm din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, (….) și art 13 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, se arată în ordonanța de declinare ajunsă la DNA, pe care G4Media a obținut-o în exclusivitate.

Firma Romwine & Cofee din Giurgiu a câștigat procedura de achiziție inițiată pe 11 martie de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) pentru echipamente de protecție. Prețurile câștigătoare sunt de 21,9 lei pentru o mască certificată FFP2 și 31,9 lei pentru o mască certificată FFP3. Potrivit unei investigații Recorder, prețurile sunt semnificativ mai mari decât cele la care unele spitale au făcut achiziții pe cont propriu.

Societatea este distribuitor al grupului Sanimed International Impex, așa cum a spus chiar Cătălin Hideg, patronul firmei, într-o intervenție la B1 TV. Un comunicat al companiei Sanimed susține că prețurile ofertate de către firma care vinde băuturi și cafea erau sub prețul mediu estimat de catre ONAC, anume 24,59 lei pentru FFP2 și 32,99 lei pentru FFP3. Măștile sunt achiziționate și importate din Turcia,  iar potrivit companiei este singura care a obtinut Autorizatia de Import de Măști FFP2 si FFP3.

Compania are un istoric bogat în contracte de achiziții publice cu autorități și instituții ale statului român. Potrivit portalului Confidas, specializat în furnizarea de informații despre companiile înregistrate în România, există 16.290 contracte de achiziții publice încheiate de Sanimed International Impex SRL până în prezent.

Achizițiile statului în stare de urgență sunt efectuate de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) potrivit unei ordonanțe de urgență. La conducerea organismului se află  Cornelia Nagy, numită preşedinte cu rang de secretar de stat de premierul Viorica Dăncilă în 2018.

Bilanțul zilnic raportat de Grupul de comunicare strategică: în România, s-au infectat, în total, 4.417 de persoane cu COVID-19, dintre care 460 s-au vindecat și 182 au decedat

Articolul precedent

Cadrele medicale care au plecat din România pentru sprijinirea sistemului medical italian au ajuns la Milano

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar